Craiova: Află aici programul Zilelor oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Află aici programul Zilelor oraşului

Durata Zilelor Craiovei a fost redusă de Primărie de la şapte la patru zile, din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă autorităţile locale.

Edilul-şef Antonie Solomon a anunţat azi că administraţia locală a găsit resurse pentru a păstra tradiţia sărbătoririi oraşului, însă durata acestora a fost redusă de la şapte la patru zile. În prima zi, pe 23 octombrie, principalul eveniment va fi spectacolul de muzică populară din cartierul Craioviţa Nouă, la care vor participa dirijorul Nicolae Botgros şi Ansamblul „Maria Tănase”.

Pe 24 octombrie vor concerta în Parcul din Lunca Jiului, începând cu ora 15, maestrul Tudor Gheorghe, formaţiile Iris, Voltaj şi cântăreţul Michael Bolton.
Potrivit autorităţilor locale, baza sportivă din Parcul din Luncă va găzdui, pe terenurile de baschet, fotbal şi tenis, mai multe manifestări sportive şi de animaţie.
La capitolul acţiuni culturale, administraţia locală va organiza anul acesta de Zilele Craiovei lansări de carte, cenacluri, expoziţii, concerte de muzică sacră, piese de teatru pentru copii şi adulţi.
Tot cu ocazia Zilelor Craiovei va mai avea loc şi un concert de muzică folk, precum şi manifestări legate de Ziua Armatei şi Ziua Recoltei. Zilele oraşului se vor încheia pe 26 octombrie, cu o şedinţă solemnă a Consiliului Local.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională