Craiova: Acţiune în forţă a poliţiei/ Amenzi de 100.000 lei şi 3000 de craioveni luaţi la întrebări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii suflă şi în iaurt atunci când vine vorba de scandalurile din faţa instituţilor de învăţământ. Împreună cu colegii lor din Vâlcea, Gorj şi Olt au efectuat un control în tot oraşul. Poliţiştii au patrulat cel mai mult în zonele unde sunt licee şi şcoli.

Echipajele de poliţie din Vâlcea, Olt şi Gorj au fost aduse în Craiova imediat după ce Andrei Goreci, elevul de 17 ani a fost ucis cu două lovituri de cuţit chiar în faţa liceului unde învăţa.  „Peste 3.000 persoane au fost legitimate, dintre care 142 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări.  Au fost aplicate 951 abateri de natură contravenţională au fost constate, iar valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate fiind de 108.968 lei, iar valoarea bunurilor confiscate este de 7.162 lei.“. a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Acţiunea poliţiştilor s-a desăşurat în perioada 13-15 noiembrie. Oamenii legii au ridicat şi 32 de permise, iar 27 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare