Avioane Craiova la un pas să obţină autorizaţie pentru a repara aeronave civile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avioane Craiova vrea să obţină anul acesta autorizaţie pentru a putea repara şi aeronave civile. La uzina din Bănie mai lucrează în momentul de faţă aproximativ 320 de angajaţi.

Conducerea fabricii din Bănie vrea să obţină contracte pentru reparaţii de aeronave civile de mici dimensiuni. Angajaţii Avioane Craiova susţin că odată primită autorizaţia nu vor mai exista probleme cu banii. „Noi sperăm să nu mai existe probleme financiare anul acesta. Fabrica de Avioane din Craiova trebuie să revină acolo îi este locul“, a spus un angajat.

Nu şi-a găsit cumpărător 

Fabrica de Avioane din Craiova a fost scoasă la privatizare până în momentul de faţă de cinci ori, însă niciun investitor nu a fost interesat să o cumpere. Conducerea companiei estimează anul acesta comenzi de 20 de milioane de dolari. „Am observat o atitudine favorabilă atât la nivel naţional, prin Ministerul Economiei, cât şi la nivel european, vizavi de industria de apărare. Dacă ar fi şterse datoriile către stat şi ar fi adoptate unele măsuri în vederea reorganizării, atunci Avioane Craiova ar putea să fie profitabilă. Fabrica de Avioane este pe un trend ascendent, în materie de comenzi şi producţie, iar la finalul anului, ne aşteptăm la rezultate pe măsură“, a Mişa Popic, directorul Fabricii de Avioane din Craiova. 

Uzina din Bănie are datorii la stat de aproximativ 20 de milioane de euro. Ministrul Economiei a precizat anul trecut în luna decembrie că este dispus să şteargă creanţele uzinei din Bănie.

Mai citeşte şi:

Datoriile Fabricii de Avioane din Craiova în valoare de 20 de milioane de euro vor fi şterse de stat

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie