Vin ninsorile peste Dobrogea şi Bărăgan!
0Meteorologii au transmis astăzi o informare meteo ce vizează intensificarea ninsorilor şi vântului în regiunea de sud-est. Avertizarea este valabilă din seara aceasta, ora 23.00, şi până vineri, ora 18.00.
În intervalul menţionat va ninge temporar în cea mai mare parte a ţării. În această noapte şi în prima parte a zilei de mâine, meteorologii spun că ninsorile vor fi pe arii mai extinse şi, izolat, mai consistente în Oltenia şi în Dobrogea, apoi, în special, în regiunile din jumătatea de vest. Va continua să ningă şi în zonele de munte.
În judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 de kilometri la oră şi, temporar, în prima parte a intervalului, va viscoli ninsoarea.
În zona litoralului viteza vântului va depăşi 70 de kilometri la oră, iar precipitaţiile vor fi mixte.