VIDEO Profesorul Kemal H. Karpat, istoricul de talie mondială plecat din Dobrogea, este comemorat la Medgidia printr-o ceremonie specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Kemal Karpat, consultant la Casa Albă, Washington Sursa foto UBB

Comunitatea musulmană îl va omagia pe profesorul Kemal H. Karpat, reputatul istoric şi politolog de talie mondială, printr-o ceremonie ce se va desfăşura vineri, 15 martie, la Medgidia, oraş emblematic pentru minoritatea tătară. La eveniment sunt invitaţi toţi cei care l-au preţuit pe cel considerat „mândria comunităţii“.

Istoricul şi politologul Kemal H. Karpat, fost consultant al administraţiei de la Washington, a încetat din viaţă la 20 februarie 2019, în Madison, Wisconsin, Statele Unite ale Americii. El împlinise de câteva zile, la 15 februarie, vârsta de 96 ani.

Slujba de comemorare va avea loc la geamia Abdul Mecid Sultan (Cuma Namazi), unde se va ţine ceremonialul religios, apoi va fi organizat un prânz de comemorare (hayır yemeği) la Colegiul Naţional „Kemal Atatürk“ din Medgidia. 

Profesorul Karpat era cetăţean de onoare al Medgidiei şi deţinea titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. 

„La eveniment sunt invitaţi să participe toţi cei care l-au cunoscut, l-au apreciat şi l-au preţuit pe dragul nostru Profesor Kemal H. Karpat“, arată dr. Melek Fetisleam. 

GALERIE FOTO - KEMAL KARPAT, STRĂLUCITUL ISTORIC PLECAT DIN DOBROGEA

Slujba este organizată de asistenta profesorului Karpat, dr. Deniz Balgamiş, care i-a stat alături până în ultima clipă. Funeraliile lui Kemal H. Karpat au fost de importanţă naţională în Turcia. 

La ceremonia ţinută la 25 februarie 2019 la Universitatea Istanbul, unde a fost depus catafalcul său, a luat parte inclusiv preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. După rugăciunea de prânz, profesorul Karpat a fost înmormântat cu înalte onoruri, la Istanbul, în Moscheea Cuceritorului - „Fatih Haziresi“. Aici odihnesc cei mai mari istorici otomani din toate timpurile: Ahmed Cevdet Paşa, Ali Emiri Efendi, Halil Inalcık, Semavi Eyice şi Kemal H. Karpat. Dintre cei cinci, doi sunt de origine tătară: Halil Inalcık (considerat cel mai mare istoric al turcilor) şi Kemal Karpat. Profesorul din Dobrogea a fost aşezat lângă Halil Inalcık.

„Moscheea Cuceritorului este locul despre care se spune <Cine nu ştie istorie nu poate intra în Fatih Haziresi>“, precizează apreciatul istoric Tasin Gemil, un apropiat al profesorului Karpat. 

Kemal H. Karpat a dorit să fie îngropat în Dobrogea natală, pe care mărturisea că o iubea ca pe niciun alt loc. „Am păstrat limba română oriunde m-am dus. Dobrogea este un locaş sfânt. În camera mea de lucru atârnă pe perete harta Dobrogei. Zilnic revăd astfel locurile natale dragi mie“, a declarat el pentru ziarul „Adevărul“. Dorinţa refuzată de diriguitorii comunităţii a fost compensată de uriaşa dorinţă a Turciei de a-l avea pe Kemal Karpat în pământul său. 

Istoricul Tasin Gemil, directorul Institutului de Turcologie care funcţionează în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a relatat că ultimele gânduri ale lui Kemal Karpat au fost îndreptate tot către ţinuturile natale. Într-un schimb de mesaje prilejuite de aniversarea venerabilului profesor, acesta a împărtăşit o dorinţă fierbinte - să revină Acasă. „Vă mulţumesc pentru felicitările adresate cu ocazia aniversării mele (15 februarie). Dacă sănătatea îmi va permite şi voi avea posibilitatea, aş dori să vizitez încă o dată iubita mea Dobrogea şi să vă revăd personal“, i-a scris profesorul Kemal H. Karpat, de peste Ocean.

Ultimul volum al lui Karpat, apărut la Istanbul în 2018, este închinat istoriei oraşului Babadag şi se numeşte „Sari Saltuk Diyari Babadag“, adică „Ţinutul lui Sari Saltuk, Babadag“. 

„Profesorul Karpat ne-a părăsit deodată. lăsând goale atât de multe locuri. Cred că el se află acum lângă Dumnezeu, în Rai. Dumneavoastră aţi fost cel care i-a oferit, la Cluj, cel mai însemnat moment al vieţii lui; acel moment i-a produs o imensă bucurie şi l-a onorat în cel mai frumos chip posibil. Dumneavoastră aţi fost cel care a iniţiat cea mai înaltă întrunire organizată în onoarea lui. Dumnezeu să vă răsplătească!“, i-a transmis lui Tasin Gemil asistenta profesorului Karpat, dr. Deniz Balgamiş, care l-a însoţit la ceremonia din mai 2015. 

Kemal H. Karpat era născut la 15 februarie 1923, în Armutlia - actualul sat Turda, lângă Babadag, judeţul Tulcea. Fiu al imamului Hüseyin oglu Haşim, Karpat şi-a luat numele după Munţii Carpaţi, atunci când a ajuns, singur, în străinătate, la studii. Numele său complet era Kemal Haşim Ömer, iar pe certificatul de naştere era trecut Mehmet Kemal. În 1942 a absolvit Seminarul Musulman din Medgidia şi a plecat la Istanbul să studieze Dreptul. În 1946, pe când era în Turcia şi mai avea un an până la terminarea facultăţii, ia o decizie uluitoare: îşi schimbă numele de familie în Karpat.

„În străinătate treceam printr-o serie de greutăţi, cu oameni care încercau să mă exploateze şi să-mi pună frâne în dorinţa mea de a studia. Eu am fost un om liber, care am spus ce am gândit, fără frică, fără rezerve. Unora nu le plăcea. Am vrut un nume simbolic, care nu se pleacă la nimic, care stă dârz în faţa greutăţilor, a ameninţărilor, să-şi păzească demnitatea. Şi în acelaşi timp am dorit un nume care să amintească de originea mea, de locul natal, de România. Mi-am luat numele după Munţii Carpaţi. Deşi să vă spun drept, până atunci nu văzusem Carpaţii, am creat Carpaţii în mine. Am creat Carpaţii mei. Şi am devenit un fel de munte. Toată familia mi-a urmat gestul“, a declarat profesorul Kemal H. Karpat, născut în Dobrogea. 

Pe aceeaşi temă: 

Istoricul de talie mondială Kemal Karpat, consultant al preşedinţilor SUA, a murit. Îşi luase numele după Munţii Carpaţi, ca un sol al României

FOTO VIDEO Tătarul din Carpaţi. Istoricul de talie mondială Kemal Karpat, consultant pentru Reagan şi Carter la Washington

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă