Toxiinfecţie alimentară la o mănăstire din Constanţa: 18 copii şi doi adulţi internaţi UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre micuţii suspectaţi de intoxicaţie alimentară au vârsta sub un an. Copiii au fost internaţi cu febră, stări de greaţă şi vărsături.

Douăzeci de persoane au ajuns în această seară la spital, cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară. Medicii spun că 18 dintre persoanele care au mâncat din produsele servite la lăcaşul de cult sunt copii. care au acuzat stări febrile, greaţă şi vărsături.

Doi dintre copii, cu vârsta de şaşe şi respectiv şapte luni şi au fost internaţi de urgenţă în secţia de Petriatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
„Nouă dintre copii au rămas internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, iar alţi şase pacienţi sunt spitalizaţi în unitatea din Medgidia“, a declarat Constantin Dina, Directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa.

„Majoritatea pacienţilor au prezentat stări febrile, greaţă şi vărsături“, a precizat Stela Halichidis, reprezentantul Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa.

Medicul a precizat că la mănăstire a a fost trimisă o echipă de epidemiologi, dar şi inspectori de sănătate, care vor verifica produsele din care a fost preparată masa.

Mai multe pentru tine:
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice