S-a deschis târgul Meșterilor Populari în piațeta Cazinoului Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 100 de familii de meșteri populari din toată țara au adus la malul mării obiecte tradiționale, realizate manual, pentru a le supune interesului turiștilor care trec pragul stațiunii Mamaia.

Dacă unii dintre meșteri au dat curs în fiecare an invitației de a participa la târgul organizat de Muzeului de Artă Populară Constanța, alții și-au deschis taraba cu obiecte tradiționale pentru prima dată.

Angela Iliescu a venit tocmai din comuna Ghindăoani, județul Neamț, pentru a vinde pieptare, veste și cojoace realizate manual.  A cusut de copil, tatăl ei fiind cojocar de meserie, iar acum, la 44 de ani, redescoperă plăcerea de a șlefui pieile de animal.

Pentru a doua oară prezent la Târgul Meșterilor Populari, camerunezul Marin Collins (42 de ani) își propune să amenajeze o masă de lucru, unde pasionații de accesorii își vor putea confecționa singuri bijuteriile. La standul său se găsesc coliere, brățări din pietre semiprețioase, dar și măști, stuatuete și scaune cu specific african. Marin Collins locuiește în România de 22 de ani, fiind managerul unui magazin de accesorii.

Târgul, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, este deschis până duminică, 21 august, de dimineață până la miezul nopții.



Mai multe pentru tine:
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil