România s-a mutat la mare! Weekend plin pe litoral – 150.000 de turişti la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pericolul razelor ultraviolete nu i-a ţinut departe pe turişti de mare. De dimineaţa până seara târziu, plajele au fost pline de turişti. În acest weekend, gradul de ocupare pe litoral a fost de de 70- 80%. Mamaia este, de departe, cea mai aglomerată staţiune.

Datele oficiale vorbesc de 150.000 de turişti la mare. Aici nu intră cei care aleg să locuiască la rude şi la prieteni.
În Mamaia nu se mai găsesc locuri de cazare de câteva zile. Primele locuri libere le puteţi închiria abia la sfârşitul lunii. Câteva camere mai au la dispoziţie agenţiile de turism care au apucat să cumpere spaţiile de cazare
La Hotel Phoenicia Holiday Resort (4 stele) o noapte de cazare costă 746 lei pentru o cameră dublă, la Hotel Perla (3 stele) 245 lei pe noapte o cameră dublă, iar la Hotel Select (2 stele) o cameră dublă costă 120 lei.

Weekend de lux

Pe plajă, cearşaf lângă cearşaf. Un şezlong costă, pe plajele din mijlocul staţiunii Mamaia, 20 de lei, însă preţul creşte pe sectoarele de lux din nord.
Din păcate, pe toate sectoarele de plajă eşti asaltat de vânzătorii ambulanţi care te îmbie cu porum fiert, mere glazurate, nămol şi diferite figurile din scoici.
Locurile de parcare sunt arhipline. Dintr-un capăt în altul al staţiunii Mamaia, parcările hotelurilor sunt pline ochi.

Cursă Mamaia -Vama Veche pentru turişti


De la 1 iulie, turiştii pot străbate întreg litoralul cu doar 15 lei. Se pot urca în autocar la capătul staţiunii Mamaia, din zona Butoaie, şi pot ajunge până la Vama Veche.
Autocarele care pleacă din oră în oră vor opri în toate staţiunile de pe litoral, inclusiv în Techirghiol. „Turistul poate coborî în Eforie sau în Saturn sau în Venus, unde se poate plimba câteva ore, după care îşi poate continua drumul până în Vama Veche“, a declarat Corina Martin, şefa Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Preţul unei călătorii este 15 lei pentru un traseu complet. Copiii sub 6 ani călătoresc gratis. Cele 8 autocare care vor parcurge acest traseu aparţin firmei Metropolitan.

De ce nu au mers autobuzele supraetajate

Nu este prima intenţie a autorităţilor de pe litoral de a înlesni transportul turiştilor dintr-o staţiune în alta. În urmă cu câţiva ani s-a încercat introducerea autobuzelor supraetajate, însă proiectul nu a prins la public. Pe de o parte firele de electricitate erau mult prea joase şi nu permiteau trecerea supreaetajatelor, iar turistul nu călătorea prea comod în aceste mijloace de transport. Pe de altă parte, cei care stăteau la etaj fie se plângeau de insolaţie, fie erau deranjaţi de crengile copacilor de pe marginea drumului care nu erau toaletaţi.
Facilitate pentru sudişti
Cursa care se va introduce este utilă mai mult pentru turiştii din sudul litoralului, care vin până în Mamaia pentru distracţie. Cei care aleg să se cazeze în staţiunile sudice plătesc mai puţin hotelul, însă nu au prea multe opţiuni în privinţa distracţiei. Aşa se face că vin în Mamaia la parcul de distracţii Aqua Magic sau să se plimbe cu telegondolele.
„Avem nevoie de distracţie în sudul litoralului. Aici, sezonul este la jumătate faţă de cel din nord. Am putea deschide centre de agrement sau de distracţie şi în sud, că spaţiu este, slavă Domnului! Am putea reface Circuitul Roşu şi am transforma casele lui Nicolae Ceauşescu în obiectiv turistic. Am putea vinde legende, cum fac alţii“, spune Corina Martin.

Cum te poţi distra pe litoral

Dacă te-ai săturat de soare, poţi face un tur al Constanţei şi al staţiunii Mamaia cu supraetajatele sau un tur aerian al staţiunii Mamaia cu telegondola. Dacă nu ai văzut delta poţi face o croazieră de o zip e cel mai tânăr pământ al ţării. Poţi gusta din preparatele gătite de călugări la Mănăstirea Sf. Andrei.
Vrei o seară dobrogeană? Mergi la Nunta Zamfirei sau poţi face o degustare de vinuri la Murfatlar. Nu uita de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (Planetariu, Acvariu, Delfinariu, Micro - rezervaţie).
Dacă vrei adrenalină poţi încerca zboruri de agrement la aerodromul din Tuzla sau scuba diving. Poţi călări armăsarii de la Herghelia Mangalia sau poţi face Jeep Safari la Cheile Dobrogei. O zi merită să o petreci la cel mai mare parc acvatic de pe Litoral – Aqua Magic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump