Protest pro-maidanezi cu îmbrânceli. Constănţenii iubitori de animale s-au luat la ceartă cu cei care se tem de patrupede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul pro-maidanezi s-a lăsat cu îmbrânceli.

Câţiva constănţeni au arătat astăzi că pot fi cel putţin la fel de agresivi precum patrupedele pe care le apără. Oamenii prezenţi la protestul din parcul Casei de Cultură s-au luat la ceartă şi au ajuns să-i îmbrâncească pe cei care nu le împărtăşeau iubirea pentru animale.

Mitingul anti-eutanasierea câinilor comunitari a fost programat pentru ora 17:00 pe platoul din faţa Casei de Cultură din Constanţa. Manifestanţii, aproape o sută la număr s-au strâns însă în parc şi acolo au dat nas în nas cu bătrânii care îşi plimbau nepoţii. 

Câteva minute mai târziu, totul a degenerat, iar scandările au fost înlocuite cu vorbe de ocară la adresa celor care erau deranjaţi de maidanezi. 

Un bătrân care a avut curaj să se ia la harţă cu protestatarele a sfârşit îmbrâncit de acestea. Coloana de manifestanţi a plecat apoi spre locul stabilit prin autorizaţia eliberată de primărie. Constănţenii nu au uitat nici de recuzita necesară unui protest: bannere, fotografii cu animale chinuite şi pancarte. În plus, aproape toţi protestatarii au venit însoţiţi de patrupede cu sau fără botniţă şi lesă. 

Manifestanţii sunt convinşi că există soluţii pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. Primele trei pe listă ar fi: o lege a adopţiilor de animale, sterilizarea şi microciparea maidanezilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"