Profesorii din Constanţa au propus soluţii pentru schimbarea sistemului de învăţământ la conferinţa organizată de Fundaţia Dinu Patriciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul a fost găzduit de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“

Zeci de profesori şi elevi constănţeni au participat ieri la conferinţa „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ românesc". La evenimentul organizat de Fundaţia Dinu Patriciu şi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân s-a discutat despre reuşitele şi provocările învăţământului de la malul mării.

Moderatorul întâlnirii a fost Mariana Iancu, redactor-şef adjunct la Adevărul de Seară Constanţa, iar invitaţiei lansată de Fundaţia Dinu Patriciu au răspuns Aliss Andreescu - inspector şcolar general, Andrei Tudoran - preşedintele Consiliului Elevilor, Florin Oncioiu, din partea Institutului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, Corina Iordănescu, reprezentant al ONG-urilor, dar şi profesorul Vasile Nicoară, directorul colegiului ce a găzduit întâlnirea. La întâlnire au fost prezenţi profesori din mediul universitar şi preuniversitar, dar şi elevi şi părinţi.

Din experienţa laureaţilor


Roxana Colisniuc

Roxana Colisniuc, managerul proiectului „Gala pentru educaţie“, a explicat celor prezenţi cum se pot înscrie la una dintre cele 11 secţiuni ale galei, care oferă anual premii de peste 250.000 de euro. Cei interesaţi trebuie să completeze un formular, pe care să-l trimită pe adresa fundaţiei.

Constănţenii care au câştigat la ediţiile anterioare au împărăşit experienţa celor prezenţi. „Cel mai dificil mi-a fost să expun în puţine cuvinte toată activitatea mea din ultimul an“, a mărturisit sincer Crina Liliana Mareş, bibliotecara care a obţinut locul al doilea la secţiunea „Bibliotecarul anului“, la Gala 2010.

Acelaşi răspuns a venit şi din partea directorului Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, care a obţinut locul al doilea, anul trecut, la secţiunea „Şcoala anului“.



„Avem atât de multe rezultate cu care să ne putem mândri, avem cea mai bună catedră de fizică din liceele României, avem olimpici, câştigători la concursurile NASA, absolvenţi care ne reprezintă la cele mai bune universităţi din lume. Această fundaţie oferă o şansă extraodinară, pe care nimeni nu trebuie s-o rateze“, a punctat Vasile Nicoară în faţa invitaţilor.

Andrei Tudoran, preşedintele Consiliului Elevilor din Colegiul Mircea cel Bătrân s-a declarat dezamăgit de faptul că elevii care fac performanţă nu sunt susţinuţi de stat. „Colegii mei care merg la NASA merg din poartă-n poartă pentru sponsorizări, să se umilească pentru a-şi dovedi valoarea. Când sunt premiaţi nu-i reţine nimeni după nume, ci după ţară“, a punctat elevul.

Curiozităţi şi soluţii

Emilia Murineanu, directorul adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa, a făcut un apel către reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior să nu mai scoată absolvenţi şomeri pe bandă rulantă şi să se reorienteze către domeniile unde este deficit de specialişti, iar Cosmin Bârzan, preşedintele Centrului pentru Resurse Civice, a subliniat importanţa unor studii de piaţă care să ofere informaţii despre cerinţele viitoare.

La finalul întâlnirii, profesorul Wladimir Boskoff, decanul Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Ovidius, declarată în 2009 „Facultatea anului“, a vorbit despre soluţii. „Este important să respecte legea chiar cei care o iniţiază. O a doua soluţie ca studenţii să nu plece peste hotare când termină studiile este să investim în ei, aşa cum o face Fundaţia Dinu Patriciu“, le-a spus Boskoff celor prezenţi.

„Întâlnirea a fost constructivă şi aşteptăm cât mai mulţi concurenţi de la Constanţa. Înscrierile pentru Gala Premiilor în Educaţie încep la 15 iunie şi se vor încheia la 27 septembrie“, a concluzionat reprezentanta fundaţiei, Roxana Colisniuc.

Constănţenii premiaţi de Fundaţia Dinu Patriciu


La ediţia de anul trecut a Galei Premiilor în Educaţie, Constanţa a avut trei concurenţi premiaţi. Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân a fost nominalizat la secţiunea „Şcoala anului“, unde a obţinut locul al doilea şi 10.000 de euro.

La secţiunea „Cel mai bun proiect educaţional“, Liceul Teoretic Traian a obţinut o menţiune specială şi un premiu în bani de 2.000 de euro pentru Festivalul de Film Antiviolență pentru Liceeni. Crina Liliana Mareş a obţinut, la ediţia de anul trecut, locul al doilea şi 5.000 de euro la secţiunea „Bibliotecul anului“.

În 2009, Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii Ovidius a obţinut premiul al doilea la secţiunea „Facultatea anului“, premiul I nefiind acordat. Şi World Vision a obţinut premiul al treilea la secţiunea „ONG-ul anului“ pentru proiectul „Hrănind copiii din satul Viisoara pentru un viitor mai bun“.  

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie