Primăria Constanţa: modernizarea străzii Ştefan cel Mare a intrat în linie dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări pe strada Ştefan cel Mare foto: Primăria Constanţa

Proiectul prevede reabilitarea şi extinderea zonei pietonale multifuncţionale de pe strada Ştefan cel Mare. Inclusiv fântâni arteziene şi spaţii verzi vor fi construite aici.

Primăria Constanţa anunţă că, după finalizarea mai multor lucrări de reabilitare a reţelelor de utilitate publică din subteran, modernizarea străzii Ştefan cel Mare a intrat în linie dreaptă.

„Fie că vorbim despre lucrări de privesc schimbarea conductelor de apă sau cele de termie, strada Ştefan cel Mare este de ceva vreme un adevărat şantier. S-a lucrat pe tronsonul curpins între strada Ştefan Mihăileanu şi strada I.G. Duca la înlocuirea conductelor din subteran pentru ca mai apoi să poată fi demarate lucrările de revitalizare totală a zonei centrale cuprinse în proiectul Acces si mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanţa”, transmit reprezentanţii primăriei.

Contractul de execuţie a lucrărilor pentru proiectul municipalităţii a fost semnat la începutul verii, însă lucrările au fost începute efectiv abia în 21 octombrie, după parcugerea tuturor procedurilor legale şi predarea amplasamentului. 

Astfel că, până în prezent au fost executate lucrări de organizare de şantier (la Poarta 1), a fost decopertat integral tronsonul curpins între strada Ştefan Mihăileanu şi strada I.G. Duca şi au fost demarate lucrările de realizare a instalaţiilor electrice pe acelaşi tronson.

„Amintim că prin acest proiect al municipalităţii, realizat cu fonduri europene, se urmăreşte reabilitarea şi extinderea zonei pietonale multifuncţionale de pe strada Ştefan cel Mare (15.780,00 mp), precum şi reabilitarea trotuarelor străzilor adiacente (30.066,40mp) şi crearea de zone shared-space (3.029,00 mp)”,arată Primăria Constanţa.

De asemenea, va fi instalat mobilier urban, fântâni arteziere, vor fi amenajate spaţii verzi, trotuarele vor fi iluminate, vor exista piste de biciclete şi treceri de pietoni, iar staţiile de transport public vor fi modernizate.

Citeşte şi: 

Accident rutier soldat cu cinci victime. O femeie a murit

Elevi constănţeni, premiaţi de National Space Society. Au găsit soluţia la problema poluării spaţiului cu sateliţi nefuncţionali

Mai multe pentru tine:
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi