Noi reguli în zona de frontieră a României. Poliţiştii trebuie să explice motivul legitimării persoanelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi reguli în zona de frontieră                                               FOTO: Poliţia de Frontieră

Indiferent de noile reguli, Poliţia de Frontieră dă asigurări că toţi poliţiştii vor avea un comportament civilizat, vor fi amabili, politicoşi şi fermi.

Peste câteva zile, pe 26 ianuarie, intră în vigoare Legea 192/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, principalele modificări aduse OUG nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române vizând introducerea unor masuri preventive sau coercitive pentru consolidarea autorităţii poliţiştilor de frontieră, ca personal cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, care desfăşoară misiuni în zona de competenţă.

Actul normativ aduce completări şi clarificări atribuţiilor prevăzute de lege, acestea vizând atât drepturile şi obligaţiile poliţiştilor de frontiera aflaţi în exerciţiul funcţiunii, precum şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor.

Dintre măsurile preventive folosite de poliţiştii de frontieră pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona de competenţă, enumerăm: legitimarea, stabilirea identităţii persoanelor şi controlul corporal, al bagajelor şi al vehiculelor - atribuţii prevăzute şi în forma anterioară a actului normativ.  

„În ceea ce priveşte legitimarea şi stabilirea identităţii persoanei, poliţistul de frontieră era îndreptăţit să desfăşoare astfel de activităţi pe timpul misiunilor specifice şi anterior, dar actualul act normativ clarifică situaţiile în care se justifică o astfel de măsură, precum şi dreptul persoanei legitimate de a fi informată verbal, de către poliţistul de frontieră, cu privire la motivul legitimării”, transmite Poliţia de Frontieră.

În plus, sunt stabilite măsurile care sunt necesare pentru stabilirea identităţii unei persoane, iar poliţistului de frontieră i-a fost instituit dreptul de a solicita persoanei legitimate să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, în vederea menţinerii unei stări de securitate.

Referitor la efectuarea controlului corporal asupra unei persoane, al bagajelor şi al vehiculului în care aceasta se află, pe timpul desfăşurării misiunilor specifice în zona de competenţă, actuala lege defineşte în mod clar scopul în care acesta se realizează şi modalităţile practice de efectuare, în funcţie de tipul acestuia.

„Elementul de noutate îl constituie faptul că rezultatul controlului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de poliţistul de frontieră şi de persoana în cauză sau de reprezentantul legal. De asemenea, se instituie dreptul poliţistului de a solicita persoanei care face obiectul unui control să adopte o poziţie inofensivă, care să excludă un posibil atac”, mai spun poliţiştii.

Nu constituie control corporal acţiunea poliţistului de frontieră de a deposeda persoana de o armă de foc sau armă albă a cărei deţinere este vizibilă sau cunoscută.

Un alt aspect de interes ar fi modalitatea în care o persoană este condusă la   sediul unei structuri a Poliţiei de Frontieră Române. Actul normativ stabileşte  situaţiile când poliţistul de frontieră este îndreptăţit să adopte această măsură şi reglementează drepturilor persoanei vizate de o astfel de măsură. Şi în această situaţie, activitatea se finalizează cu încheierea unui proces verbal aferent acestei măsuri.

Un aspect important de precizat este acela că, aceste modificări legislative nu vizează activităţile aferente efectuării formalităţilor de control la trecerea frontierei, derulate în punctele de trecere, atunci când cetăţeanul român sau străin se prezintă la ieşirea sau intrarea în/din ţară.

„Pe parcursul desfăşurării acestor activităţi în zona de competenţă, poliţistul de frontieră este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă şi fermă”, se mai arată în comunicatul transmis de Poliţia de Frontieră.

Pe aceeaşi temă:

Subofiţer de la Garda de Coastă, anchetat pentru emiterea diplomelor de Salvamar

UPDATE Misiune de căutare pe Marea Neagră. Un velier, cu un cetăţean austriac la bord, a fost dat dispărut

Ambarcaţiune de agrement, adusă la mal de Poliţia de Frontieră. Barca plutea în derivă



 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"