Maidanul prostituatelor, plantat cu copaci. „Copiii calcă pe prezervative folosite şi aruncate pe aleea grădiniţei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecologiştii din Constanţa au ales să planteze copaci pe un maidan al oraşului cunoscut pentru practicarea prostituţiei la drumul mare.

O asociaţie ecologistă din Constanţa, Verde Urban, a ales să planteze, pentru a doua duminică la rând, copaci în Tomis Nord, unde spaţiul verde este rar, neîngrijit şi plin de gunoaie.

Locul ales a fost cel situat pe Bulevardul Aurel Vlaicu la întretăierea cu Aleea Hortensiei (între Penny şi strada Dispensarului). Acesta devine noaptea o zonă rău-famată, cu femei care ies în ţinute sumare pentru atragerea clienţilor. La adăpostul beznei din cartierele Constanţei, actele ilegale se consumă prin boscheţii de la marginea drumului, chiar lângă blocurile de locuinţe. 

Deşeurile rezultate din aceste activităţi au fost adunate, în zi de duminică, de voluntarii ecologişti.

„Plantare, episodul 2. Tot în Tomis Nord, pe un teren de pe bulevardul Aurel Vlaicu. La faţa locului am găsit o situaţie specială asupra căreia nu vom insista. 

Vom spune doar jos pălăria pentru voluntarii care, de ce nu, şi-au riscat sănătatea adunând un anumit tip de deşeuri de care altcineva trebuia să se ocupe.

Pe scurt, zona, folosită pentru anumite activitati, era un focar de infecţie, chiar langa un bloc de locuinţe.

Revenind la subiectul nostru, au fost plantaţi 21 de arbori şi arbuşti ornamentali (printre care şi un stejar) care, sperăm noi, vor fi feriţi de distrugeri şi vor fi avuti în vedere de către responsabilii de la spaţii verzi. Au participat la acţiune şi locatari din zonă, inclusiv cu o contribuţie constând în bidoane cu apă. Mulţumim“, au scris ecologiştii de la Verde Urban

Activiştii au vrut să transmită un mesaj clar către factorii de decizie: „Spaţiile verzi reprezintă plămânul oraşului şi că ne vom împotrivi categoric oricărui demers continuat de construcţie în arealul în oglindă de la Hortensiei nr 13!“. 

Locatarii se lovesc zilnic de problemele zonei. „Vin diseara "mandrele" in "tura" si se umple iar zona de servetele umede, prezervative si ambalajele lor, cutii de energizante si sucuri. Sa nu mai zicem si de detinatorii de caini, pe care nu ii vezi sa aiba bunul simt de a strange dupa ei. Eu vorbesc strict de realitatea la "fata locului" fiind locatar al zonei si incercand sa nu mai vad copiii calcand pe prezervative folosite si aruncate in fata scarii si pe aleea ce duce spre gradinita. S-au facut sesizari, s-a facut munca "patriotica"... nimic nu ajuta, de ani de zile, aceeasi situatie“, spune Ligia Olteanu pe pagina asociaţiei. 

Alt constănţean se întreba ironic dacă primarul Decebal Făgădău a dat like la postare. 

Ecologiştii de la Verde Urban spun că nu se vor lăsa. „In locatia igienizata saptamana trecuta, la o ora dupa ce au fost ridicati sacii plini, angajati ai bisericii de peste drum, ce au curatat curtea bisericii, au aruncat toate gunoaiele acolo unde noi lasasem curat. Acest lucru nu ne face sa renuntam“, dau ei asigurări.

Prima plantare, făcută duminică, 4 noiembrie, a fost la Cireşica, pe spaţiul verde de pe strada Cişmelei, vizavi de Biserica Trei Ierarhi. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Apel pentru oprirea distrugerii spaţiului verde al Constanţei: „Uniţi salvăm Parcul Tăbăcărie“

Ecologiştii contra Arhiepiscopia Tomisului. Activiştii vor să împiedice construirea unei biserici pe spaţiul de joacă din Tomis III

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă