Fratele lui Mazăre şi-a dat demisia din PSD. Senatorul Alexandru Mazăre se alătură partidului lui Mircea Geoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Mazăre a plecat din Partidul Social Democrat după 12 ani. Senatorul de Constanţa spune că nu mai este mulţumit de felul în care conducerea PSD de la nivel naţional a acţionat după pierderea alegerilor prezidenţiale.

"Motivul principal este faptul că nu mă mai regăsesc în politica pe care o practică actuala conducere a PSD-ului. După un eşec de asemenea proporţii la alegerile prezidenţiale, eu cred că se impunea convocarea de urgenţă a unui congres şi alegerea unei conduceri legitime", susţine Alexandru Mazăre.

Mazăre crede că liderii partidului de la nivel naţional s-au dedat la fel şi fel de tertipuri pentru a amâna acest moment. El spune că va merge mai departe alături de partidul lui Mircea Geoană.

"Îl cunosc foarte bine pe Mircea Geoană, am lucrat an de zile în cadrul PSD-ului şi am încredere că proiectul acesta va da roade. Cred că va fi o mişcare politică extrem de importantă pentru scena politică în viitorul apropiat", a declarat senatorul de Constanţa pentru Adevărul.

Alexandru Mazăre a explicat pentru Adevărul că şi-a dat demisia din grupul PSD de la Senat şi că va rămâne senator neafiliat. "În momentul în care mişcarea domnului Geoană va reuşi să-şi formeze un grup parlamentar voi activa acolo", spune Mazăre. 

Senatorul de Constanţa spune că a discutat cu primarul Radu Mazăre despre această decizie, dar ca ea a fost una pur personală şi edilul nu şi-a exprimat o poziţie. Totodată, Alexandru Mazăre spune că nu şi-a propus să racoleze parlamentarii PSD din judeţul Constanţa pentru a-l urma la formaţiunea lui Geoană. 

"Cred că fiecare îşi poate face acest examen de conştiinţă şi trebuie să-şi aleagă drumul politic pe care-l va urma", a mai declarat Mazăre pentru Adevărul.

Senatorul spune că nu s-a gândit încă dacă va candida la alegerile parlamentare din 2016. "E mult prea devreme pentru asta. Nu ştim cum vor fi alegerile - pe liste, uninominal, câţi parlamentari rămân. Discuţia cu Mircea Geoană nu a conţinut niciun fel de referire la acest moment politic, respectiv alegerile viitoare", a încheiat Alexandru Mazăre.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată