FOTO Oamenii care au imortalizat Revoluţia din Decembrie '89. Imagini cutremurătoare despre teroare, durere şi triumf

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de arhivă - Revoluţia din Decembrie 1989, Bucureşti Sursa Facebook Lazăr Dinu

Oameni care au imortalizat momentul istoric al Revoluţiei din Decembrie 1989 scot la lumină arhivele lor fotografice, pentru ca toată lumea, mai ales cei tineri, să ştie şi să nu uite ce s-a întâmplat.

Lazăr Dinu este unul dintre cei mai valoroşi şi apreciaţi fotoreporteri români, care a lucrat la agenţia Agerpres.

În postările sale, el mărturiseşte cum a reuşit să surprindă acele momente de cotitură din istoria României, din zilele Revoluţiei din Decembrie 1989.

Printre secvenţele imortalizate se află imagini celebre care circulă în mediul online şi în presă, a căror origine şi sursă nu sunt pe deplin cunoscute, al căror autor este Lazăr Dinu. 

Dintre acestea fac parte fotografiile alb-negru cu începutul confruntării dintre cele două tabere - armată şi demonstranţi care au ridicat baricada de la Inter. Imaginile sunt cutremurătoare, impresionante şi emoţionante, căci exprimă întreaga zbatere, apoi izbucnirea de bucurie, fericirea şi triumful, însoţite de durere, trăite în acele zile. 

GALERIE FOTO DE LA REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989

„Îmi făcusem o gaură în geantă şi aşa am reuşit să trag cadre, fără să dau de bănuit. A devenit periculos abia după ora 17 a zilei de 22 Decembrie ’89, când Europa Liberă a anunţat că prin mulţime umblă securişti care fac poze. Tot poporul a început atunci să se uite după cei care făceau poze, care deveneau brusc suspecţi şi erau luaţi la bătaie. Cu revoluţionarii de pe 22 a fost infinit mai periculos, iar la Mineriade, şi mai şi… “, relatează reputatul fotoreporter.

Dinu a mai precizat că nu s-a temut de consecinţe, pentru că avea convingerea că Bucureştiul va avea o piaţă Tianmen a sa (unde a avut demonstraţia prodemocratică înăbuşită în sânge, în iunie 1989, la Beijing, China). „Cineva trebuia să documenteze acele întâmplări istorice şi la Bucureşti“, a arătat Lazăr Dinu. 

El rememorează cu regret acel timp fabulos în care România n-a ştiut să rămână: „A fost o stare generala de eliberare, de fericire, de plutire, de energie generala pozitivă, cum se întâmplă poate o dată la câteva secole pentru o ţară. A fost senzaţional. Şi căderea în haznaua zilelor urmatoare, cu atât mai cumplită“. 

Pe aceeaşi temă: 

Moştenirea unui martir al Revoluţiei, mintea strălucită de care regimul voia să scape. Fiul său: „Nu merită nimeni să moară pentru o schimbare a României“

Unul dintre cei mai importanţi fotografi la Revoluţia din 1989: „Cât oportunism am văzut la balconul CC n-am întâlnit în toată viaţa mea“

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani