Elvis Americanul, reţinut în ţară pentru mita dată unui agent de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elvis Memet, zis Americanul, fusese prins de Poliţia Rutieră nerespectând regimul de circulaţie. El a prezentat agenţilor un permis de conducere şi cardul de identitate emise de statul american New York. Acestea erau însă falsificate.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus luni, 3 septembrie, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru următoarele 30 de zile faţă de Elvis Memet (36 de ani), zis „Americanul”, din Constanţa, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Probatoriul a relevat că, după ce la data de 26 august 2012, învinuitul a fost implicat într-un accident rutier uşor pe raza municipiului Constanţa, când nu a respectat semnificaţia indicatorului STOP.

Cu ocazia soluţionării dosarului de tamponare la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, agentul de poliţie rutieră i-a comunicat lui Memet că permisul său de conducere şi cardul de identitate - ambele emise de autorităţile americane ale statului New York - par a fi contrafăcute.

Acesta i-a promis însă o sumă de bani cu scopul de a sista cercetările referitoare la posibila contrafacere a celor două documente.

Întrucât agentul de poliţie rutieră a sesizat organele de urmărire penală cu un denunţ, la data de 3 septembrie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa l-au prins în flagrant pe învinuit în flagrant.

El îi oferea agentului de poliţie rutieră denunţător suma de 200 dolari SUA, pentru a-l determina să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în mod corespunzător şi să nu continue investigaţiile penale în legătură cu suspiciunea de falsificare a cardului de identitate şi a permisului de conducere.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de dare de mită este închisoarea de la 6 luni la 5 ani, cu precizarea că orice învinuit sau inculpat se bucură pe tot parcursul procesului penal de prezumţia constituţională de nevinovăţie.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate