Decizia Curţii Constituţionale a tăiat avântul poliţiştilor. Câte amenzi se mai dau în judeţul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia verifică documentele                                                      FOTO: Facebook Poliţia Română

În urmă cu trei zile, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională ordonanţa prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanţelor militare.

Curtea Constituţională a admis miercuri, 6 mai, sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 36/2020, actul normativ prin care guvernul a introdus amenzi între 20.000 şi 200.000 pentru nerespectarea ordonanţelor militare şi a condiţiilor de ieşire din case în perioada stării de urgenţă.

„Fiecare în parte din cei amendaţi – şi sunt vreo 300.000 – trebuie să meargă la instanţa de judecată. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la cât sunt de aglomerate instanţele noastre, că dintr-o dată s-ar putea trezi cu zeci de mii, dacă nu chiar sute de mii de astfel de contestaţii”, a declarat Renate Weber la Digi24.

Decizia Curţii Constituţionale a avut imediat efecte: „râvna” poliţiştilor, jandarmilor sau poliţiştilor locali în a da amenzi s-a diminuat brusc.

Cu o zi înainte de decizia CCR, pe 5 mai, la nivelul judeţului Constanţa s-au aplicat, conform Prefecturii judeţului, 156 de sancţiuni contravenţionale (150 pentru încălcarea ordonanţei militare 3), în cuantum de 325.000 de lei.

În ziua în care s-a anunţat decizia CCR, 6 mai, poliţiştii au amendat în judeţul Constanţa 108 persoane (86 pentru încălcarea OM3), iar cuantumul amenzilor a fost de 183.000 de lei.

În următoarea zi, 7 mai, au mai fost aplicate 90 de amenzi (74 pentru încălcarea ordonanţelor militare), iar valoarea acestora a ajuns la 151.370 de lei.

Pe 8 mai, poliţiştii constănţeni au mai aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale (27 pentru încălcarea ordonanţelor militare), în valoare de 37.000 de lei.

Sâmbătă, 9 mai, Prefectura Constanţa a anunţat că poliţiştii au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale (nu se mai spune câte au fost date în baza ordonanţelor militare), iar valoarea acestora ajunge la 22.455 de lei.

Până în acest moment, de la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare,  în judeţul Constanţa au fost aplicate, de către poliţiştii din cadrul I.P.J. Constanţa, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanţa, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanţa şi poliţiştii locali, 10.227 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 15.002.950 lei.

Pe aceeaşi temă:

Institutul de Sănătate Publică recomandă slujbele religioase în aer liber. „Se va evita împărtăşirea fără linguriţă şi pahar de unică folosinţă”

Terase construite ilegal pe plajă. „Au termen 72 de ore să dezafecteze zona”

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie