Dan Profor, meteorologul din Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Profor

Dan Profor îşi petrece jumătate de viaţă pe apă. Două săptămâni pe lună stă pe mare, la staţia meteorologică din largul Mării Negre, unde culege date despre vânt, nori, înălţimea valurilor, ploi.

Meteorologul îşi urmează tatăl în meserie. Părintele său a fost şef de centru meteo şi l-a anunţat că este un post liber de meteorolog pe mare. Aşa a ajuns Dan Profor să lucreze pe platforma meteo.

Era în anul 1988 când a pus pentru prima dată piciorul pe platformă. Atunci, staţia meteo din Marea Neagră funcţiona pe platforma Gloria, o instalaţie mobilă. Apoi, staţia meteo s-a mutat pe o platformă fixă, independentă de Gloria. Institutul de Meteorologie Constanţa continuă să producă informaţii despre vreme societăţii Petromar Constanţa, cu care a încheiat un contract de prestări servicii.

La început, transportul angajaţilor la platformă se făcea pe apă. Acum, însă, aceştia sunt duşi cu elicopterul la locul de muncă. „De atunci am lucrat doar în domeniu. Pot spune că am fost aproape de când s-a înfiinţat staţia meteorologică", spune el.

În prezent, Dan Profor este locţiitor de şef la staţia meteorologică din Marea Neagră.

Staţia este situată la o distanţă de peste 50 de kilometri de ţărm. Staţia este automată şi transmite informaţii legate de temperatură, viteza vântului, precipitaţii. „Pe lângă acestea, noi facem observaţii vizuale legate de înălţimea plafonului de nori şi nebulozitate", a spus Dan Profor.

Valuri de 11 metri înălţime

Nu s-a simţit niciodată în pericol pe platformă, deşi a fost martor la adevărate uragane, când marea dădea în clocot şi se năpustea cu toată forţa spre mica platformă, aproape înghiţind-o. Cele mai mari valuri, de 11 metri înălţime, s-au înregistrat pe data de 23 ianuarie 2004, la ora 6.00 dimineaţa.

Vântul a depăşit scala aparatului de măsură

Nici vântul nu s-a lăsat mai prejos. „Îmi aduc aminte că prin anii '90 a fost un vânt foarte puternic. Mă uitam la scală şi aceasta înregistra 50 de metri pe secundă. Atâta era gradaţia pe scală, dar este posibil ca viteza vântului să fi fost şi mai mare, iar noi să n-o fi putut înregistra", spune meteorologul.
Spune că în Marea Neagră nu există pericol de tsunami, întrucât nu sunt condiţiile necesare pentru producerea unui val foarte mare.

Citiţi mai multe în

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO