Constanţa: Strategii pentru anul şcolar 2010 - 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua conducere ISJ Constanța

Noul inspector şcolar Aliss Andreescu și-a prezentat echipa managerială și strategia pentru anul școlar 2010 - 2011. Obiective: reducerea abandonului şcolar şi a violenţei în şcoli.

Aliss Andreescu o succede la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa pe Elena Buhaev, care a ocupat această funcţie pentru aproape un an. Andreescu susţine că una dintre priorităţile mandatului său este diminuarea, până la eliminare, a fenomenului de abandon şcolar în judeţul Constanţa.

„Noi suntem oamenii școlii și am încercat să luăm decizii doar dacă am fost documentați corespunzător. Trebuie deasemenea să fim productivi, avem nevoie de foarte multe ore de cursuri de cultură civică pentru a preveni violența în școli, avem nevoie de o educație centrată pe valori“, a declarat Aliss Andreescu.

De asemenea, ea a mai spus că, în momentul de faţă, judeţul Constanţa beneficiază de 500.000 de euro, bani care provin din fonduri europene, pentru resuscitarea şcolilor speciale de care sute de copii au nevoie. „Există fonduri europene pentru școlile speciale și nu trebuie sub nici o formă să pierdem acestă finanțare“, a adăugat profesor doctor Aliss Andreescu, inspector școlar general. 
 

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
„Uită de jocuri și sport”. Sfat pentru copii de la Alexandr Wang, cel mai tânăr miliardar din lume
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cum arată locuința unui nepalez care a muncit 4 ani în România. Reacția românilor la imaginile de la revenirea acasă
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor