Constanţa: Slujbă de Te Deum la cumpăna dintre ani, la Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de credincioşi şi-au petrecut noaptea la biserică

Credincioşii din Slobozia au participat la slujba de Te Deum, la cumpăna dintre ani, la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din oraş. Slujba este o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile aduse de anul care tocmai s-a încheiat.

La la slujbă, credincioşii i-au mai cerut lui Dumnezeu binecuvântarea noului an şi multă sănătate. Ei s-au alăturat rugăciunii slujitorilor sfintelor altare şi s-au închinat până după miezul nopţii.

„O astfel de rugăciune înseamnă privirea dintr-o perspectivă creştină a încheierii unui ciclu anual şi o cerere de binecuvântare şi ajutor adusă lui Dumnezeu pentru noul an“, a declarat preotul Ovidiu Dincă.

Cel care a săvârşit slujba a fost preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Evenimentul a început aseară, la ora 23.00,  pentru Părintele Vicenţiu fiind prima sa slujbă ca întâistătător al eparhiei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump