Constanta: Şeicul din Qatar ar putea lipsi de la Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: Şeicul din Qatar ar putea lipsi de la Mamaia

Concursul nautic se va organiza între 28 şi 30 august pe lacul Siughiol unde vor participa ambarcaţiuni  din mai multe ţări, iar bugetul pentru acest eveniment se ridică la aproape 1.500.000 de euro, bani de la autorităţile locale şi sponsori.

Staţiunea Mamaia va găzdui pentru a treia oară Romanian Class One Grand Prix, o competiţie nautică ce se va desfăşura pe lacul Siutghiol. Organizatorii au anunţat surprize şi schimbări în desfăşurarea evenimentului care va ţine trei zile. La concurs vor mai participa piloţi din Spania, Dubai, Norvegia, Italia, Marea Britanie şi Australia şi o echipă surpriză.

O altă noutate este faptul că vor fi două zile în care se vor ţine cursele, respectiv sâmbătă şi duminică, iar pregătirile sunt în toi „Mai sunt probleme cu unele zone colmatate, dar anul viitor vom introduce în planul tehnic folosirea unui utilaj de dragare care să adâncească aceste zone. Cu o săptămână înainte de concurs vom folosi o amfibie care să taie stuful de pe margine să se ofere o vizibilitate mai bună pentru public“, a declarat şi şeful Direcţiei Apelor Române Dobrogea Litoral Constanţa, Laurenţiu Marin.

Prezenţa şeicului din Qatar, Hassan Bin Jabor Al-Thani, vedeta competiţiei este nesigură. La ultimele două etape, acesta a fost implicat în accidente care au avut ca rezultata avarierea destul de serioasă a două dintre ambarcaţiunile sale.

Bugetul de la competiţia din acest an se ridică la aproape 1.500.000 de euro, sumă provenită de la Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, sponsori şi Power Marine.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară de mâine

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Horoscop 21-27 septembrie. Soarele intră în Balanță: vești bune pentru nativii care își doresc schimbări în plan relațional și profesional
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
13.000 de bugetari ar putea fi concediați. Hunor: „Trebuie să reducem posturile efectiv ocupate”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”