Constanţa: LITORAL2009 / Gheorghe Drăghici încântă cu vioara turiştii de pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: LITORAL2009 / Gheorghe Drăghici încântă cu vioara turiştii de pe litoral

Olteanul, din Vâlcea, cântă la instrument pe plaja din staţiunea Costineşti. Turiştii îi dau bani grei ca să le încingă atmosfera la zilele de naştere.

Printre cele mai solicitate melodii sunt „Puşca şi cureaua lată“ şi „M-a făcut mama oltean“. Pensionarul povesteşte că vine în fiecare an la mare, să mai câştige un ban, ca să-şi întreţină familia. În acest sezon şi-a diversificat repertoriul. „Înainte aveam pregătite două-trei melodii. Acum, că este criză, lumea este stresată, iar eu trebuie să-mi dau toată silinţa să le readuc pofta de viaţă“, povesteşte nea Gheorghe.

Pe litoral, până ce răsare soarele

Are o vioară veche de 50 de ani. Nu s-a rupt nicio coardă până acum. Este şi motivul pentru care reuşeşte să cânte fără încetare din zori până noaptea târziu. „Mă găsiţi aici până pe la 3.00 dimineaţa, după care pun capul la somn, pe iarbă. Pe întuneric mai trec de la discotecă tineri chercehliţi şi se unesc la joc în faţa mea. Ar vrea manele, dar nu mă pricep la ritmurile astea“, spune olteanul. Pentru că tot mai mulţi turişti sunt interesaţi de acest gen de muzică, bătrânul s-a ambiţionat să înveţe cum stă treaba cu manelele. „De câteva zile am început să trag cu urechea la localurile unde pun «O, viaţa mea!», a lui Adrian Copilul Minune, ca să prind şi eu câte-o notă. Te dai după om. Clientul nostru, stăpânul nostru“, completează bătrânul.

Este fericit că români din toate colţurile ţării i-au învăţat melodiile şi că-i răsplătesc eforturile cu daruri cât mai alese. „Aruncă adesea câte-un ban alături şi chiar mă invită la masă. O familie din Italia mi-a lăsat numărul de telefon şi mi-a zis că, dacă o să ajung prin Roma, să îi sun ca să mă găzduiască“, adaugă nea Gheorghe. S-a îndrăgostit de muzica populară. Adeseori vocea sa se aude acompaniind acordurile vioarei. „Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată... Mă plimbam prin munţi şi văi cu ortacii mei“, sunt cuvintele care îi atrag pe trecători.

Angajat pentru o zi, la aniversări

Nu de puţine ori are probleme cu băieţii care se întorc beţi turtă de la chefuri. „Se mai iau de mine, dar nu-i bag în seamă. Dacă văd că nu e de taină cu ei, nu mă dau în vorbă. Tac şi dau din arcuş“, vorbeşte olteanul despre momentele de care are parte în staţiunea Costineşti. Afacerea îi merge ca pe roate de sărbători şi la aniversări, când turiştii îi dau sume frumoase ca să le facă atmosferă. „De Sfânta Maria m-au chemat unii şi le-am cântat toată noaptea «Mărioară de la Gorj» şi «Mărie şi Mărioară», până au picat jos, că-i dureau picioarele“, vorbeşte pensionarul despre serviciile pe care le asigură contracost turiştilor. Printre ultimele melodii la modă în Costineşti sunt „O, sole mio“ şi „Valurile Dunării“. 

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani