Constanţa, izolată de Bucureşti! Trenurile fac cale întoarsă, după ore întregi de stat la ieşirea din Capitală. CFR returnează banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constanţa este izolată faţă de Capitală. Trenurile dinspre Bucureşti nu pot ajunge la Constanţa din cauza problemelor cauzate de condiţiile meteorologice. Pe calea ferată se înregistrează întârzieri de ordinul orelor.

Pasagerii ajung să petreacă în tren dublul duratei călătoriei, fără măcar să ajungă la destinaţie.

Luni seara, Intercity-ul 583 de la ora 16.25, ce trebuia să parcurgă cei 225 de kilometri în 2 ore şi 32 de minute şi să ajungă în gara Constanţa la ora 18.57, a fost blocat pe şine ore în şir.

La ora 19, după trei ore de la pornirea din Gara de Nord, trenul ajunsese abia la Pantelimon, adică la circa 11 kilometri de Bucureşti. Cauza blocajului: un marfar se defectase pe calea ferată şi împiedica astfel toate celelalte curse.

Deşi iniţial, călătorilor li se spusese că urmează să fie adusă altă locomotivă să repună trenul în mişcare, după patru ore de aşteptare, CFR a decis întoarcerea Intercity-ului în staţia Gara de Nord.

Dar nici această manevră n-a reuşit din prima, Intercity-ul înţepenindu-se în staţia Băneasa. După altă oră de aşteptare, unii pasageri s-au dat jos din tren şi au plecat.

La ora 21.30, pasagerii de Constanţa au fost aduşi înapoi la Gara de Nord din Bucureşti, după 5 ore de stat în tren. Călătorilor li s-au înapoiat banii de bilet.

Aceleaşi probleme le-au întâmpinat şi călătorii care au ales trenul de ora 14.05. Cu o zi înainte, trenurile arhipline au parcurs distanţa în cinci ore, CFR-ul eliberând bilete fără loc în loc să suplimenteze garnitura cu cel puţin încă un vagon.

Trenurile de după-amiază sunt preferate de studenţii constănţeni care sunt în plină sesiune şi vin acasă după susţinerea fiecărui examen.

Autostrada Soarelui este închisă, astfel că singura posibilitate de ajuns la Constanţa nu există decât pe drumul cel vechi DN3 Brăneşti-Fundulea-Lehliu-Feteşti, unde se circulă în condiţii anevoioase.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani