Constanţa: Elena Drăgoi, detectivul particular al cazurilor sociale
0Şi-a început viaţa printre chimişti, apoi s-a rătăcit în tranziţie. Acum pune o picătură din sufletul ei în fiecare caz social pe care-l rezolvă.
După o activitate lungă printre chimişti, Elena Drăgoi s-a trezit cu un maldăr de dosare în braţe, în 2004, când şi-a schimbat locul de muncă. De la probleme strict tehnice, a ajuns să lucreze la cazuri sociale.
„M-am rătăcit în tranziţie şi am ajuns la copii. Cred că aşa a vrut Dumnezeu. Acum sunt şeful Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Îmi place ceea ce fac în situaţia în care reuşesc să ajut“, spune ea.
Poveşti incredibile
Fiecare caz în parte este pentru ea o poveste de viaţă incredibil de dramatică. „La început nu ştiam mai nimic despre subiecte. Am învăţat să fac o anchetă socială şi am realizat că nu există două dosare la fel“, mărturiseşte ea. Elena Drăgoi îşi aminteşte cu drag de un caz al unei femei pentru care a luptat în instanţă.
„Era decăzută din drepturi de 10 ani, pentru că, au spus unii, nu are discernământ. Am stat de vorbă cu ea şi mi-am dat seama că i se face o mare nedreptate şi am decis să merg în instanţă. Am avut o satisfacţie enormă când am câştigat“, se mândreşte şefa Serviciului de Asistenţă Socială.
Cazuri de suflet
O altă situaţie care a marcat-o şi unde s-a implicat a fost la un caz din Deleni. A văzut o amărâtă cum îşi căra bărbatul în spate, ca pe un sac de cartofi, pentru că avea o mână şi un picior amputate. „Am amânat cazul pentru care mă aflam acolo şi i-am ajutat. Am grăbit demersurile pentru ca omul să-şi procure un scaun cu rotile, să-i uşureze traiul. Sunt pătimaşă şi nu pot să nu mă implic“, adaugă femeia.
Luptă pentru angajaţi
Pentru că şi-a dorit mai mult în domeniul Protecţiei Sociale şi pentru angajaţi, din 2006 a înfiinţat Sindicatul Asistenţei Sociale şi Protecţiei Copiilor. „Am ieşit cu oamenii în stradă în 2007, 2008, 2009, pentru că nouă nimeni nu ne dă nici măcar ceea ce merităm şi nici nu ne sunt respectate drepturile. Avem cea mai mică grilă de salarizare. De ce? Că lucrăm cu o categorie inferioară de oameni?“, se întreabă, mâhnită, femeia.
A renunţat în 2009 la postul de lider de sindicat, pentru că nu mai putea să le cuprindă pe toate, dar nu a abandonat cauza. Îi este oricum greu să facă în fiecare zi pe detectivul particular, să rezolve cu resurse minime probleme sociale complexe.
„Aş vrea ca măcar o lună un politician să trăiască ca un om de rând, să simtă suferinţa de care eu mă lovesc zilnic“, se plânge femeia.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Constanţa!