Constanţa: Crimele de la Cernavodă, puse pe marile ecrane de Sergiu Nicolaescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul vrea să facă un film despre tragedia din sud – estul ţării. Crimele care au îngrozit România au aprins şi imaginaţia regizorilor. Întrebat de un reporter dacă ar vrea să facă un film inspirându-se din tragedia dobrogeană, regizorul a răspuns afirmativ.

„Încă nu m-am gândit unde vor fi filmările. Dar să ştiţi că eu nu fac filme care să arate lucrurile urâte, ci pe cele frumoase. Eu prezentul îl prezint aşa cum este: real, chiar dacă este vorba de o comedie sau o dramă. Trecutul îl idealizez“, spune Nicolaescu pentru Adevărul de Seară Constanţa.

Întrebări de cineast

Regizorul spune că vrea să transmită spectatorilor ceva, nu să facă un film doar de dragul de a-l face. „Voi face un film doar în momentul în care voi cunoaşte realitatea. Vreau să ştiu de ce prietenul lui Bogdan s-a dus la părinţii lui şi când vom şti dacă băiatul s-a înecat sau nu în Dunăre“, adaugă el.

În opinia sa, societatea este de vină şi crede că acea familie s-a autodistrus pentru că membrii ei s-au distrus între ei. „Cine i-a potrivit să se întâlnească aceşti oameni?“, se întreabă el. Sunt întrebări care în aceste zile stau pe buzele tuturor.

Nu este pentru prima dată când regizorul filmează la malul mării. În urmă cu câţiva ani, faleza Cazinoului a fost scenă de filmare pentru „Orient Express“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată