Constanţa: Alexandru Mazăre - anchetat pentru „o discuţie politică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fratele primarului Constanţei este cercetat pentru trafic de influenţă în rezolvarea a două dosare. Senatorul PSD susţine că a fost acuzat de anchetatorii DNA în urma unei discuţii politice pe care a avut-o cu colegul său Cătălin Voicu.

Senatorul PSD de Constanţa, Alexandru Mazăre, a fost pus ieri sub învinuire de către procurorii Anticorupţie pentru trafic de influenţă în două dosare.

Fratele primarului Constanţei este acuzat că a intervenit pe lângă colegul său de partid, senatorul Cătălin Voicu, pentru a obţine soluţii favorabile pentru trei directori din administraţia locală constănţeană acuzaţi de luare de mită, dar şi pentru plângerea penală făcută de Radu Mazăre la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Gheorghe Onea, care îl anchetează în dosarul retrocedărilor ilegale de teren.

Mazăre susţine că procurorul Onea s-a folosit în dosar de un raport de constatare realizat de un expert tehnic judiciar, care era suspendat din această calitate de către Ministerul Justiţiei.

„Pa! Un şut în fund!“

„Am fost chemat, mi s-au adus la cunoştinţă învinuirile şi apoi... pa! Un şut în fund! Nu mi s-a permis accesul la dosar“, a declarat senatorul Alexandru Mazăre pentru Adevărul de Seară Constanţa. „Subliniez însă faptul că am fost acuzat în urma unei discuţii politice“, a adăugat senatorul.

El a declarat că procurorii au construit cazul pe o discuţie ale cărei împrejurări nu şi le mai aminteşte, avută ca între colegi cu senatorul PSD Cătălin Voicu prin „octombrie, noiembrie 2009“. „Nu era vorba de niciun sprijin politic promis acestuia în schimbul unor favoruri pentru că eu, fiind senator de opoziţie în acea perioadă şi nefiind membru în niciun comitet executiv, nu aveam ce sprijin politic să acord“, a arătat Alexandru Mazăre. „Dar pentru noi nu este o noutate. De patru - cinci ani suntem mereu cercetaţi“, a conchis el.

Citiţi în Adevărul de Seară mai multe despre unul dintre dosarele pentru care Alexandru Mazăre este anchetat de DNA!

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC