Constanta: Adriana Apostol goneşte cancerul din viaţa copiilor

„Când am vorbit prima oară despre un caz pe care-l aveam în secţie am început să plâng. Atunci mi-am dat seama cât de mult m-am ataşat de fiecare pacient“, mărturiseşte medicul.

Era o vreme când căra pe umeri, în afara poşetei, toate poveştile cazurilor de pe secţie, le transporta acasă şi le aducea a doua zi înapoi, după ce veghease la ele toată noaptea. Se încărca zilnic cu atâta suferinţă încât semăna mai mult cu un paratrăznet care  trăgea boala şi durerea din fiecare copil internat pe secţie.

O boală care nu cedează la „pasticiline“, o boală mai urâtă decât toate bolile şi care te sperie doar când îi auzi numele. Acum, după 15 ani de meserie,  spune că a făcut mari progrese şi reuşeşte să-şi stăpânească mai uşor lacrimile. Dar şi acum mai plânge în ea.

Pentru mulţi copii este „a doua mamă“

Adriana Apostol este singurul medic cu specializare de oncopediatrie din toată Dobrogea. Tratează cancerele la copii, le întinde mâna micuţilor şi-i ajută să meargă mai departe, să treacă podul peste apa aceea învolburată şi să învingă în lupta cu „celula rea“.

Pentru fiecare dintre copiii ajunşi în saloanele ei este o a doua mamă, cu tot ce implică asta de la poveştile din cărţile copilăriei până la poveştile dureros de adevărate din cărţile vieţii. De la Feţi-Frumoşi care mănâncă tot din farfurie până la balauri care îşi fac de cap cu globulele roşii sau „muşcă“ din câte-un organ intern al micuţilor.

Pe cei mai mulţi, cu preţul suferinţei trimise pe pământ de soartă, i-a readus la viaţă, alături de mami şi de tati, i-a întors la şcoală şi le-a găsit un loc mai în faţă în lumea vie, i-a făcut nişte optimişti, nişte curajoşi şi fiecare în felul lui un învingător. 
Trăieşte pe vârfuri, alert, conectată la fiecare caz în care boala, dincolo de cifrele seci ale unui buletin de analize, le ascunde copiilor soarele.

A renunţat la beletristica „de întreţinere“ şi a trecut cu totul pe specialitate, să fie la curent în orice moment cu raportul de forţe în lupta cu cancerul.  Pacientul-copil este un caz aparte, trebuie să vorbeşti cu el pe înţelesul lui, nu ai voie să-i ascunzi boala şi în acelaşi timp trebuie să-l faci să înţeleagă că nu are voie să uite să zâmbească, chiar dacă urmează un tratament dureros, chiar dacă îi mai cade părul, chiar dacă nu mai are chef nici măcar de joacă şi viaţa este ca o clepsidră.

În micul ei ţinut, cu pătuţuri şi scăunele pe care stau piticii Albei ca Zăpada, Adriana Apostol a strâns de mână atât de mulţi copii, dar şi acum îi mai ştie după nume, după privire, după cum o rugau seara să mai stea cu ei sau după cum, atunci când îi scotea la liman, la coborârea de pe „bărcuţa de salvare“, îi spuneau: „Săru’mâna, doamna doctor“.

Citiţi mai multe în Adevărul de seară de astăzi