Constanța: Academia Navală își deschide porțile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 12, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanța organizează acțiunea Ziua Porților Deschise. Cu acest prilej, vor fi prezentate tinerilor interesaţi facilităţile de învăţământ şi oferta educaţională pentru anul  universitar 2010-2011.

Activitatea se desfăşoară după următorul program: vineri, 16 aprilie, între orele 12.00 şi 15.00; sâmbătă, 17 aprilie, între orele 10.00 şi 14.00.

În vară, academia scoate la concurs 494 de locuri, dintre care 39 la Facultatea de Marină Militară și 455 la Facultatea de Marină Civilă.

De curând, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a acordat academiei calificativul „Grad ridicat de încredere“, călcând astfel pe urme Universității Ovidius din Constanța.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!