Constanţa: A reclamat la Protecţia Consumatorilor că a rămas însărcinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din Constanţa a reclamat în urmă cu trei zile la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) că a rămas însărcinată după ce a folosit o anumită marcă de prezervative.

Femeia s-a prezentat în faţa inspectorilor cu ambalajul de la prezervativele buclucaşe şi le-a spus că este extrem de supărată pentru că în timpul partidei de amor acestea s-au rupt. Ea cumpărase prezervativele de la două magazine din Năvodari.

„În reclamaţia pe care ne-a făcut-o, a spus că unul dintre prezervative s-a rupt într-o parte, iar celălalt la vârf“, a declarat şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Dionisie Culeţu.

„Este pentru prima oară când ne confruntăm cu o situaţie de acest gen. N-am mai avut până acum astfel de reclamaţii din partea cetăţenilor“, a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie