Congres Naţional de Istorie a Presei la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalităţi de marcă s-au reunit astăzi în Aula Manga a Universităţii „Ovidius“ Constanţa care găzduieşte Ediţia a IV-a a Congresului Naţional al Istorie a Presei, organizat de Asociaţia Română de Istorie a Presei (A.R.I.P.).

Congresul se derulează pe parcursul a două zile. Din program fac parte lansări de carte dar şi lucrări pe secţiuni menite să ilustreze cât mai fidel modul cum s-a născut şi a evoluat presa.
În premieră, anul acesta, în cadrul congresului, a fost instituit premiul pentru jurnalism ce poartă numele lui  Nicolae Sever Cărpinişan- primul jurnalist licenţiat al României. Primul laureat al acestui premiu a fost desemnat comandorul Marian Moşneagu, pentru performanţele sale jurnalistice şi cercetare în domeniul istoriei marinăreşti.

Trofeul a fost înmânat de profesorul universitar Letiţia Oprea, fiica jurnalistului.
 „Este un moment deosebit. Un arc peste timp. Nu este vorba numai de reparaţia adusă memoriei tatălui meu. Presa este glasul cetăţii iar istoria este sufletul ei“, a declarat Letiţia Oprea, înainte de a înmâna trofeul.

Congresul Naţional de Istorie a Presei se află la a IV-a ediţie. „În această sală sunt bibliografi, muzeografi, specialişti în cercetarea istoriei. Ne uneşte pe toţi o mare pasiune: dragostea pentru cercetare, istorie şi trecut“, a declarat conferenţiarul doctor Aurelia Lăpuşan, vicepreşedinte A.R.I.P. 

La congres au participat şi preşedintele Asociaţiei, Ilie Rad dar şi academicianul Marius Sala, care a susţinut o conferinţă pe tema „Lingviştii români în publicistica românească“ şi a lansat cartea „101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create“.  

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie