Ce se întâmplă dacă vorbim sau râdem în biserică. „Aceste urâciuni au devenit un obicei pentru credincioşi“
0Una dintre obligaţiile creştinului este de a participa la slujbele care se oficiază în biserică, cea mai importantă fiind Liturghia. De aceea, preoţii au stabilit o serie de reguli de comportament pe care oamenii ar trebui să le respecte când merg să se roage.
Biserica, în înţelesul ei de loc de rugăciune, este Casa Domnului, de aceea preoţii consideră că oamenii trebuie să se pregătească pentru momentul când trec pragul acesteia. De asemenea, în timpul slujbelor, creştinii au un cod de conduită pe care-l urmează pentru a nu face „tulburare”.
Călugărul Nicodim Măndiţă a publicat o broşură cu ceea ce trebuie sau nu trebuie „să facem în Sfânta Biserică”, iar una dintre temele discutate este cea a vorbitului şi râsului în biserică.
„Noi, toţi creştinii – păstori şi păstoriţi - ne adunăm aici, în Sfânta Biserică, să ne curăţim de păcate, să ne luminăm ca îngerii, să nu ne întunecăm ca dracii. Să ne întâlnim cu El aici, în casa Lui, să ne rugăm Lui pentru iertarea păcatelor săvârşite, pentru a ne ajuta în viitor, iar nu pentru a ne întâlni aici unii cu alţii, a vorbi, a râde şi a face felurite neorânduieli, bucurând pe draci. Ce care fac aceasta mai adaugă încă altă sarcină de păcate peste păcatele cu care au venit”, scrie călugărul.
În cartea „Patericul românesc” sunt notate reflecţiile unui alt călugăr, Vichentie Mălău, vieţuitor la Mănăstirea Secu în prima jumătate a secolului XX. Consideraţiile acestuia asupra celor care vorbesc sau râd în biserică, în timpul slujbelor, sunt chiar mai dure.
„Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi”, se arată în Patericul românesc.
Călugărul aminteşte de spusele lui Iisus Hristos, care-i mustră pe cei care au dat o altă folosinţă templului din Ierusalim: „Casa mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari” (Matei 21, 13).
Călugărul Vichentie spune că pe Mântuitorul Hristos nimeni nu L-a văzut niciodată râzând, dar plângând L-au văzut toţi adeseori, iar acest plâns era pentru păcatele oamenilor.
„Fraţilor, vorbirea şi glumele în biserică se aseamănă cu râs la mormânt”, conchide călugărul.
Pe aceeaşi temă: