Când pot face soţii sex fără să încalce regulile bisericeşti. Iată zilele îngăduite pentru „împreunare trupească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României avea câteva recomandări pentru soţi atunci când venea vorba despre „un program de convieţuire”. Astfel, din vorbele părintelui putem afla când oamenii căsătoriţi pot face sex fără să încalce regulile bisericeşti.

Părintele Ilie Cleopa, vieţuitor al mănăstirii Sihăstria, spunea în culegerea de Sfaturi Duhovniceşti, publicate în revista „Viaţa Creştină”, că „Biserica nu a fixat soţilor un program de convieţuire, căci nu poate intră în amănuntele zilnice, ci a lăsat totul la ştiinţă lor şi la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele şi cu idealul fiecăruia.”

Duhovnicul susţine că soţii au datoria de a se ajuta unul pe celălalt, atât la bine şi la rău, mai ales în caz de îmbolnăvire sau alte greutăţi.  „Credincioşia unuia faţă de altul trebuie să fie sfântă; copiii să fie bine crescuţi, gospodăria bine chibzuita şi demnitatea morală şi socială cu grijă păstrată, cum zice şi Sfântul Apostol Pavel : Căsătoria să fie cinstită întru toate şi patul nespurcat; iar pe desfrânaţi şi pe preadesfranati îi va judecă Dumnezeu ( Evrei 1, 4 ).”

Ilie Cleopa îl citează pe Apostolul Pavel cănd vine vorba de sfaturi pentru cei căsătoriţi. Astfel, în Biblie, apostolul le spune soţilor cu privire la viaţa sexuală: „să nu va lipsiţi unul de altul decât numai prin înţelegere, pe un anumit timp, că să va îndeletniciţi cu rugăciunea şi apoi iar să va împreunaţi că să nu va ispitească pe voi satana pentru neînfrânarea voastră. Şi această o zic după sfat, iar nu din poruncă"( I Corinteni 7, 5-6 ) .

Totuşi, în canonul 113 al lui Timotei se menţionează două zile în care soţii nu pot face sex. „Însă este de trebuinţă a se feri de impreunane sâmbăta şi duminica, pentru că în aceste zile se aduce Domnului jertfă cea duhovnicească".

De asemenea, şi în Pravila Mare, la canonul 170 se spune: „Nu s-a oprit bărbatul şi femeia de la împreunare trupească, decât numai când vor a se pregăti pentru rugăciune şi Sfântă Împărtăşanie.”

Părintele Ilie Cleopa îl citează în Sfaturile Duhovniceşti, şi pe Sfântul Simeon al Tesalonicului care îi învaţă pe cei căsătoriţi că „trebuie să ştim că cei ce se însoţesc prin nuntă s-au legat de Dumnezeu şi sunt curaţi cu chemarea Celui curat. Deci, trebuie să păzească unul faţă de altul nunta neîntinată şi să vieţuiască în pace şi evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu cu cinste, curăţie şi dragoste, să păzească însoţirea într-un cuget, cu pace, că un mare dar, pentru că vor răspunde înaintea Domnului, alături de celelalte îndatoriri dumnezeieşti, îngrijindu-se nu numai de trup, ci şi de sufletul lor. Căci numai aşa Dumnezeu va fi cu ei.”

Pravila Mare a lui Matei Basarab, la capitolul 170, explică mai bine abstinenţa soţilor în zilele de sâmbătă şi duminică. „Bărbatul şi femeia să nu se afle în pofta trupului, nici sâmbăta, nici duminica, că în aceste zile mai mult se face dumnezeiască Liturghie, sâmbăta pentru sufletele celor morţi, iar duminica pentru Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Însă aceasta să fie cu înţelegerea amândurora, adică să fie cu voia bărbatului şi a femeii".

O altă culegere de normative bisericeşti, Molitfelnicul Mare, vine cu mai multe restricţii legate de legăturile sexuale din cuplu. Pe lângă zilele de sâmbătă şi duminică, în această carte sunt menţionate şi alte zile în care soţilor le este recomandat să se „înfrâneze de la împreunarea trupească”: „În cele patru posturi, precum şi miercurea şi vinerea este bine că soţii să se înfrâneze de la împreunarea trupească, că semn că iubim pe Dumnezeu".

„Aşadar, zilele de înfrânare trupească a soţilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sâmbătă, duminică şi toate zilele de post şi sărbătorile de peste an. Soţii trebuie să aibă două zile de curăţenie înainte de a merge sărbătoarea la biserică”, concluzionează părintele Ilie Cleopa.

Pe aceeaşi temă:

Ce promit viitorii preoţi că vor respecta în misiunea lor: „Bărbat al unei singure femei, nebeţiv, neagonisitor de câştig urât“

De ce este Liturghia principala slujbă a ortodocşilor. Cum se transformă pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Iisus

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie