Beizadelele constănţene, certate cu legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru foşti poliţişti constănţeni, care au slujit legea o viaţă întreagă, au păţit ruşinea de a-şi vedea numele târâte în scandaluri provocate de propriii copii, care au decis să treacă de cealaltă parte a legii.

Unul dintre ei este Florin Saragea, fiul fostului purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisar şef Marian Saragea. Una dintre contravenţiile reţinute în sarcina lui Florin Saragea este conducerea unui autoturism având permisul suspendat. Anul trecut el a ameninţat cu pistolul poliţiştii din Cumpăna, care au avut „tupeul" să îl tragă la răspundere pentru faptul că a fost prins, din nou, conducând fără permis o maşină neînmatriculată.

Florin Saragea s-a ales cu al doilea dosar penal pe 24 noiembrie 2010, fiind reclamat de fosta soţie şi de mama acesteia că le-a agresat şi şi-a luat fiul, fără permisiunea tutorelui, pe care l-a dus în Techirghiol, unde a şi fost găsit de oamenii legii.

Lotreanu, la primul dosar

Un client mai vechi al oamenilor legii este Alexandru Cătălin Lotreanu, fiul fostului comandant al Secţiei 1 de Poliţie, comisar şef Dumitru Lotreanu. El este protagonistul mai multor scandaluri, dar de fiecare dată a scăpat basma curată. Acum, se pare că i s-a înfundat: s-a ales cu dosar penal şi a stat 29 de zile în arest preventiv pentru utilizarea la plată a unor carduri clonate.

Cercetat în dosar de proxenetism

Şi fiul fostului adjunct al Poliţiei Municipiului Constanţa, comisar şef Adrian Nicola, Radu Ştefan Nicola (28 de ani) este învinuit în cazul reţelei de prostituţie în care sunt implicate nume grele din politică şi showbiz. Tot mai multe nume cunoscute ale vieţii mondene constănţene apar în dosarul „Prostituţie şi politicieni".


Anchetatorii îl acuză pe tânăr că a negociat cu unii dintre clienţi sumele ce trebuiau plătite fetelor din agenţie pentru servicii. El ar fi transportat victimele în oraşe din ţară, dar şi la cluburile din Austria, pentru ca acestea să întreţină acte sexuale plătite.

Secrete divulgate

Un alt scandal în care au fost implicate beizadele de epoleţi, dar de data aceasta cu acordul tatălui este şi cazul lui Răzvan Marinescu, fiul lui Cornel Marinescu, lucrător în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa.

Cei doi au fost anchetaţi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa în 2009 pentru că s-au conectat la reţelele Cosmopolitan şi Metro Speed pentru a descărca filme.

Pentru a avea acces la cele două reţele, Răzvan Marinescu a permis celorlalţi utilizatori să acceseze fişiere care conţineau o mare cantitate de informaţii clasificate. Aşa se face că cei doi au fost acuzaţi că au divulgat pe Internet informaţii clasificate drept „SECRET" şi „SECRET DE SERVICIU".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie