Agent de penitenciar, trimis în judecată pentru luare de mită. Ce „cadouri” primea de la un deţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul de Poliţie Penitenciară a fost trimis în judecată în stare de arest. El este acuzat de luare de mită în formă continuată.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a unui agent de poliţie penitenciară din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Alături de agent, a for trimisă în judecată şi o persoană acuzată de complicitate la luare de mită în formă continuată.

„Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că, inculpatul, în perioada februarie – mai 2020, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de agent de poliţie penitenciară în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secţia Exterioară Valu lui Traian, i-a solicitat în mod succesiv unei persoane private de libertate în unitatea sus-menţionată, şi a şi primit direct sau prin intermediul inculpatului ..., aproximativ 60 de pachete ţigarete, o pereche de papuci, suma de 500 lei, şi apoi, în aceeaşi perioadă de timp, a mai solicitat şi a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi sport – , un parfum, şi o geacă tip vestă, spun procurorii.

Toate aceste „cadouri” erau solicitate pentru ca agentul să-şi exercite atribuţiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe deţinut, şi să-i creeze un regim preferenţial de muncă. 

În caz contrar, spun procurorii, agentul de penitenciare îi îngreuna voit situaţia deţinutului, selecţionându-l să-şi desfăşoare activitatea la ghena de gunoi.

În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale şi al Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Constanţa, şi al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor – Penitenciarul Poarta Albă.

Citeşte şi:

VIDEO Reputat doctor dentist, răpus de Covid-19. Printre pacienţii săi s-au numărat Andreea Esca şi soţul ei, Alexandre Eram

Tânăr de 17 ani, mort în subsolul unui restaurant din Năvodari. Venise din Botoşani să lucreze pe litoral

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume