Accident la Fântâniţa, soldat cu trei victime. Una a fost preluată de elicopter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au fost rănite în după-amiaza de joi, 5 octombrie, într-un accident petrecut la Fântâniţa, lângă Murfatlar.

UPDATE ORA 14.25 Poliţia Constanţa a transmis dinamica accidentului: 

„La data de 05.10.2017, ora 12.07, pe DN 3, la kilometrul 238+800 de metri, în afara localităţii Murfatlar, a avut loc o coliziune între două autoturisme. 

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a două pasagere, ambele în vârstă de 18 ani, câte una din fiecare autoturism. 

Conducătorii auto, doi bărbaţi cu vârste de 40, respectiv 23 de ani, au suferit vătămări corporale uşoare. 

Poliţiştii constănţeni efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au produs accidentul rutier“. 

Serviciul de Ambulanţă Constanţa a comunicat că sunt trei victime în accident, care au vârste cuprinse între 20 şi 30 ani, şi au suferit traumatisme abdominale şi membre. Toate necesită internarea în spital.

Una dintre ele, fiind în stare gravă, a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi dusă de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 

Accidentul a avut loc pe DN3 Constanţa - Murfatlar, pe sensul spre Constanţa, dinspre Ciocârlia spre Murfatlar, când două autoturisme s-au ciocnit, din cauza neacordării de prioritate. 

Pe aceeaşi temă: 

Tânăr mort într-un accident rutier în staţiunea Olimp

FOTO Trei oameni au murit într-un accident lângă Medgidia. Şase echipaje de ambulanţă şi elicopterul SMURD sunt la faţa locului pentru cele 13 victime

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie