Tânărul de 16 ani care a băgat trei oameni în spital, supranumit „Mike Tyson de Cluj“, exclus din box. Anunţul a fost făcut de Leonard Doroftei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Macingo, un tânăr boxer de 16 ani, din Cluj-Napoca, care a fost implicat într-un conflict sâmbătă noaptea, în urma căruia a pus la pământ trei persoane, va fi exclus din viaţa sportivă. Anunţul l-a făcut preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, prezent la Cluj, la finala Campionatului Naţional de Box pentru Juniori. Macingo e supranumit „Mike Tyson de Cluj“.

Alexadru Macingo a lovit, sâmbătă noaptea, într-un local din Cluj, cu pumnul trei persoane după regulile jocului „knockout game“, joc ce presupune ca victimele să fie puse la pământ dintr-o lovitură de pumn. Tânărul, supranumit „Mike Tyson de Cluj“ a lovit acele persoane după ce a consumat alcool împreună cu prietenii lui.

Prezent la Cluj la finala Campionatului Naţional de Box pentru Juniori, Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box, a declarat că e revoltat de ce a auzit despre acest tânăr, mai ales că nu se află la prima abatere.

„Din informaţiile pe care le-am primit mi se pare ceva mizerabil rău de tot. Cum să faci aşa ceva? Nu contează dacă e vorba că a procedat ca în acel joc din America sau a fost un scandal pur şi simplu, pentru că efectiv nu ai voie să faci aşa ceva, odată ce înveţi în sala de sport, e pur şi simplu inadmisibil să faci aşa ceva. (…) Noi l-am mai iertat o dată. În urmă cu câteva luni, în pauză, a sărit la scandal cu adversarul în ring. Noi l-am iertat la presiunea clubului şi a antrenorului. Şi l-am iertat pentru că ne-am gândit că e un copil care a pornit la drum şi să îl sprijinim, că poate e o greşeală. Dar această greşeală s-a repetat. (…)

E păcat de el. Este un boxer bun şi putea să ajungă un talent, dar dacă nu are control în afara ringului e păcat. Eu vreau să creez campioni, nu bătăuşi! Eu zic să nu privim aşa departe şi să îl comparăm cu Mike Tyson, dar avea un viitor, putea să ajungă un boxer bun pentru România. Putea să fie unul dintre numele de bază ale boxului, dar a ales altceva în schimb. (…)

Eu l-am propus pentru scoaterea din viaţa sportivă. Nu are ce căuta în lumea noastră un asemenea elemente. Nu sunt de acord cu aşa ceva. Investeşti în el, munceşti cu el, şi te lasă când ţi-e lumea mai dragă “, afirmă Doroftei, citat de citynews.ro.

Alexandru Macingo a câştigat de două ori titlul naţional şi o dată Cupa României. Are 60 de partide disputate din care a fost declarat învins doar o singură dată, potrivit antrenorului tânărului, Iosif Hertz.

Mai puteţi citi:

La Cluj se aleg pugiliştii de la juniori care vor face parte din lotul olimpic al României la Campionatele Europene

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți