Studenţii maghiari acuză Poliţia clujeană de "abuz" în cazul celor trei tinere ridicate, ieri, de oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Studenţească Maghiară (UCM) Cluj a acuzat Poliţia clujeană de "abuz" şi intervenţie "exagerată" în cazul celor trei studente care au fost ridicate, luni, de oamenii legii pentru că au amplasat fără autorizaţie un afiş, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul manifestărilor organizate de 15 martie.

Citiţi şi Extremist maghiar, ridicat de poliţişti pentru însemne fasciste
UPDATE Tânărul extremist maghiar riscă închisoare de până la trei ani

Preşedintele UCM Cluj, Botond Talpas, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că materialele care urmau să fie expuse au fost confiscate de poliţişti, astfel că evenimentul programat în Piaţa Unirii a fost anulat.

"S-a întâmplat un eveniment nefericit din partea Poliţiei, când trei colege ale noastre din USM au fost ridicate de la un eveniment cultural aprobat de Primăria Clujului în Piaţa Unirii. Ele trebuiau să amplaseze afişe şi un banner cu o hartă despre Revoluţia din 1848. Au fost ridicate şi duse la Poliţie, unde au dat declaraţii timp de două ore, iar materialele au fost reţinute de poliţişti. Evenimentul a fost anulat", a spus Talpas.
Potrivit acestuia, în acest caz intervenţia Poliţiei poate fi catalogată drept una "exagerată" şi un "abuz".

"Cred că mai degrabă a fost un abuz al Poliţiei în acest caz. A lipsit comunicarea pe care am avut-o pe tot parcursul zilei. A fost o intervenţie exagerată. A fost o acţiune fără folos, care a stricat evenimentul. Noi nu am avut nicio rea intenţie, când ni s-a spus să luăm jos acele afişe, le-am dat", a spus preşedintele USM Cluj.

Trei membre ale Uniunii Studenţeşti Maghiare (USM) din Cluj au fost duse, luni, la Poliţie pentru că nu aveau autorizaţie pentru amplasarea unor afişe în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul unei manifestări organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort