Staff-ul de campanie al „Naşului” a dansat şi s-a simţit bine la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lupescu (stânga) beneficiază de sprijinul necontenit al lui Mureşan

Delegaţia condusă de Lupescu s-a întreţinut ore întregi aseară cu reprezentanţii cluburilor din Ardeal, iar astăzi a prezentat proiectul pentru un nou mandat. Astăzi, în jurul orei 15.00, membri FRF au plecat spre Deva, în continuarea campaniei pentru Mircea Sandu, absent de la eveniment

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, împreună cu Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, au negat astăzi faptul că se află într-o campanie electorală. Aceştia au motivat întâlnirea ca fiind una periodică, la fiecare început de an, pentru a detecta problemele din teritoriu, iar apoi să le găsească o rezolvare: „Zece salariaţi ai federaţiei am venit la Cluj pentru a ne sfătui cu membrii afiliaţi, aceasta având loc la începutul fiecărui an. Nu este o întâlnire cu iz electoral", a spus Kassai. Totuşi, surse participante la eveniment au confirmat că scopul este acela de a-i asigura lui Mircea Sandu un nou mandat.

Mircea Sandu, care trece printr-o perioadă de refacere în urma operaţiei la colon, suferite în luna decembrie a anului trecut, nu a putut fi prezent la lansarea propriei candidaturi. În locul său, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a condus o delegaţie compusă din zece membri, care şi-a prezentat la Cluj proiectul pentru un nou mandat la cârma federaţiei.

Aseară, deşi întâlnirea era programată pentru ora 18.30, din cauza unei întârzieri a avionului de la Bucureşti, la ora 19.45, întreaga „cremă” a fotbalului românesc a poposit la hotelul „Granata”, aflat în proprietatea patronului CFR, Arpad Paszkany. Mircea Sandu se află în Franţa, la Nisa, pentru a urma un tratament de recuperare în urma operaţiei la colon suferite luna trecută. Astfel, deşi trebuia să plece într-un tur prin ţară, pentru a-şi lansa oficial candidatura la şefia FRF, sarcina a căzut pe umerii lui Ionuţ Lupescu.

Personalităţi precum secretarul general Adalbert Kassai, Miodrag Belodedici, directorul tehnic al loturilor naţionale de juniori, sau Dumitru Mihalache, directorul Departamentului Competiţii din cadrul FRF, au fost primite de preşedintele CFR, Iuliu Mureşan, coorganizator al evenimentului, împreună cu AJF.Deşi iniţial lansarea oficială a candidaturii a fost programată pentru astăzi, la ora 10.30, în cele din urmă s-a decalat, la cererea mai multor reprezentanţi ai cluburilor din Ardeal.

S-au distrat fără menajamente

Aseară, timp de aproximativ o oră, înaintea sosirii delegaţiei de la Bucureşti, reprezentanţii cluburilor din Transilvania s-au întreţinut chiar în faţa stabilimentului de patru stele al lui Paszkany. CFR a fost reprezentată de Iuliu Mureşan şi directorul executiv Răzvan Zamfir, în timp ce din partea Universităţii s-au prezentat preşedintele de onoare Remus Câmpeanu, secretarul general Adrian Bogdan, sau consilierul personal al lui Florian Walter, Ioan Mărginean.

Deşi în echipe rivale, conducătorii nu au ezitat să stea la discuţii minute întregi, în aşteptarea „capilor” FRF. Apoi, odată sosită delegaţia din capitală, a urmat un dineu oficial, presărat cu distracţie şi voie bună. „Au fost unii care s-au încins puţin, după câteva pahare de vin. A fost vorba de socializare, puţin dans, iar apoi lumea s-a culcat. Foarte rar se întâmplă ca atât de mulţi oameni de fotbal să se reunească şi de aceea am profitat de ocazie. Apoi, azi-dimineaţă am fost prezenţi la o discuţie, unde s-au tratat anumite probleme din fotbal, care nu sunt puţine, dar s-a discutat mult şi de candidatura lui Mircea Sandu pentru un nou mandat”, ne-a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, o persoană prezentă la eveniment.