Sejur de şapte zile în Mamaia, de trei ori mai scump faţă de unul la Miami. „Prima dată am crezut că am nevoie de ochelari”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Miami.pot fi găsite oferte mai avantajoase decât la Mamaia. FOTO Pixabay

România este departe de a fi o destinaţie de top, dar chiar şi aşa pretenţiile hotelierilor depăşesc uneori orice limită de imaginaţie. O tânără care căuta oferte pentru a-şi petrece concediul la Miami a descoperit că americanii propun în multe cazuri preţuri mult mai mici decât cele de pe litoralul românesc.

Intitulată „perla litoralului românesc” Mamaia atrage an de an numeroşi turişti dispuşi să cheltuiască sume exorbitante, în multe cazuri mai mari decât ar fi cheltuit în destinaţii exotice de lux.

Gabriela, o tânără originară din Cluj, dar care trăieşte de mai mulţi ani la Berlin ar urma să ajungă la vară în Miami şi a descoperit că în multe situaţii preţurile acolo sunt mai mici decât cele din România. În ambele cazuri, tânăra a căutat pe site-ul Booking.com oferte pentru săptămâna 7-14 august în hoteluri din Mamaia şi Miami. 

„Mamaia şi Miami au în comun câteva litere, dar în rest absolut nimic. Iar asta o spune cineva care a fost în ambele locuri şi a putut să le compare. Bine, de fapt nu există termen de comparaţie. În schimb, preţurile sunt mai piperate în unele cazuri la noi decât la americani, ceea ce ar trebui să fie o surpriză. Numai că înţeleg de la prietenii din ţară că nu e tocmai o surpriză”, a scris tânăra pe o reţea de socializare.

De exemplu, un sejur de o săptămână într-un apartament dintr-un hotel de 4 stele poate ajunge la Mamaia să coste peste 10.000 de lei. În schimb, un apartament într-un hotel tot de 4 stele, dar din Miami poate să coste doar echivalentul a 3.000 de lei, pentru şapte zile, chiar în aceeaşi perioadă.

„Un apartament la 4 stele în Nuvo Suites Hotel din Miami, pentru două persoane, în săptămâna 7-14 august costă rezervat acum 3.102 lei, adică echivalentul acestei sume în dolari. Exact în aceeaşi perioadă, la Mamaia, avem ofertă în Hotel Scapino, tot 4 stele, la 10.150 de lei. Prima dată am crezut că am nevoie de ochelari, apoi m-am gândit că preţul de la hotelul din Miami e exprimat în dolari, iar eu am făcut o confuzie şi am trecut lei. Dar nu, nu am făcut nicio confuzie, era preţul exprimat în lei. Deci cazarea în Mamaia poate să coste, în condiţii asemănătoare, mai mult decât triplu decât în Miami”, a adăugat tânăra.

Însă preţurile practicate la Mamaia nu mai reprezintă de mult timp o surpriză. Există însă şi oferte mai scumpe decât cele remarcate de Gabriela. Anul trecut, prezentatorul TV Dan Negru a găsit o ofertă la un hotel din Mamaia de 965 de euro pentru o cameră, pentru o singură noapte, în afara sezonului, în data de 5 iunie. Acelaşi Dan Negru scria pe Facebook, doar câteva zile mai târziu, de oferta hotelului hotelul Vega din Mamaia, la 5 stele, unde o cameră costa pentru o singură noapte 1.038 de euro, adică aproape 5.000 de lei.

„La un hotel din Mamaia care are azi 5 stele dar care a fost construit in epoca comunistă, cazarea pentru noaptea de sâmbătă pe duminică costă 1038 euro !

Intr-una din staţiunile de fiţă ale Europei, la Saint Tropez ,tot pentru aceeaşi noapte şi tot la 5 stele găseşti cazare cu 700 sau 900 de euro !

Hotelul din Mamaia se laudă că a fost locul unde s-a filmat “Nea Marin Miliardar” dar aş fi curios dacă Draga Olteanu Matei , Vedeta lu’ nea Marin-ultima supravieţuitoarea a filmului - şi-ar permite un sejur acolo aşa cum Belmondo la 86 de ani isi permite să stea vara in hotelurile de 5 stele din Saint Tropez!(n.r. Draga Olteanu Matei a murit în 2020)

Când l-am invitat pe Sergiu Nicolaescu la un revelion şi i-am spus ca filmările durează 3 zile mi-a raspuns supărat : “Eu am filmat Nea Marin Miliardar intr-o lună şi tu filmezi trei zile la un revelion?”, a scris Dan Negru pe Facebook.

Vă mai recomandăm şi:

Cameră la Mamaia în iunie: 965 de euro pe noapte. „Asta înseamnă «consumaţi produse româneşti»?“

Desfăşurare impresionantă de forţe pe şantierul unei autostrăzi din România. Angajaţii constructorului român muncesc ca în China VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu