Rinichii poliţistului ucigaş din Oradea salvează două vieţi la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Venter (33 de ani) lucra ca polițist de proximitate

Organele poliţistului din Oradea, care şi-a executat părinţii cu arma din dotare, după care a încercat să se sinucidă, au fost prelevate de o echipă de medici din Oradea, Cluj şi Bucureşti.

Rinichii orădeanului vor ajunge azi, în jurul orei 10.00, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj. Potrivit medicilor institutului clujean, acum se fac testele pentru stabilirea pacienţilor compatibili. „Încă nu ştim la cine vor ajunge rinichii, dar vom afla astăzi", a precizat profesorul Mihai Lucan, şeful institutului.

Poliţistul orădean Gabriel Venter (33 de ani) a ajuns în moarte cerebrală, după ce a încercat să se sinucidă trăgându-şi un glonţ în cap. Înainte de asta, el şi-a ucis şi părinţii, pe motiv că aceştia nu erau de acord cu relaţia pe care o avea cu o femeie măritată.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste