Rectorul UBB, consultant principal al Institutelor Confucius din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorul UBB, Andrei Marga

Rectorul UBB, Andrei Marga, a fost desemnat consultant principal al Centrului de dirijare a celor peste 450 de Institute Confucius, care operează în diferite ţări din lume.

Desemnarea rectorului clujean a fost făcută de Cartierul General al Institutelor Confucius de la Beijing (China). Lui Andrei Marga i s eva înmâna oficial certificatul desemnării în ziua de 14 decembrie, în capitala chineză. Cu o zi înainte, universitarul clujean va susţine, ca vorbitor principal, conferinţa „Propuneri pentru Confucius Institute Development Plan 2012-2015", în cadrul Forumului Preşedinţilor din a şasea reuniune anuală a Institutelor Confucius din lume, care va avea loc în capitala Chinei.

Andrei Marga a mai fost desemnat, în 2011, evaluator principal al universităţilor din reţeaua Vaticanului şi evaluator internaţional al competitivităţii universităţilor germane, de către autorităţile din Germania.

Marga a lucrat la adoptarea codului etic universitar

Codul etic universitar din lume, la care a contribzuit şi rectorul clujean, a intrat în etapa aprobărilor finale. În ultimii doi ani, Asociaţia Internaţională a Universităţilor, cu sediul la Paris, şi Magna Charta Observatory, cu sediul la Bologna (Italia), au lucrat la elaborarea codului etic universitar. La acest document a lucrat un grup compus din: Pier-Ugo Calzollari (rector Bologna), Agneta Bladt (rector Kalmar), Ustün Ergüder (rector Istanbul), Clifford Tagoe (rector Ghana), Andrei Marga (rector UBB), Luis Fernandez (rector Lima) şi reprezentanţii organismelor internaţionale.

Codul etic universitar încorporează prevederi de concretizare a valorilor precum „integritatea" profesorului şi cercetătorului, combaterea comercializării în educaţie, „confidenţialitatea" datelor universităţii, respectarea proprietăţilor universităţii, combaterea plagiatului şi a folosirii frauduloase a scrierilor altora, combaterea corupţiei, autonomia universitară şi altele.

Cu documentul menţionat, pentru prima oară valorile universitare sunt exprimate sistematic într-un cod, în vederea punerii lor în practică în universităţile de astăzi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare