Război civil pe strada Cantonului (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de clujeni sunt terorizaţi zi de zi de rromii care locuiesc ilegal în barăcile de pe Cantonului. Câţiva locuitori au fost jefuiţi şi bătuţi, copiilor li se cere „taxă de trecere" pe cărarea care face legătura cu „lumea civilizată". Acum, rromii sunt în fierbere, la vestea că, până de Paşti, vor fi obligaţi să se mute.

VEZI AICI IMAGINI DE PE STRADA CANTONULUI

Problemele pe strada Cantonului au început cu peste zece ani în urmă, când, pe unul dintre capetele străzii din apropierea Pieţei Dezmir, şi-au făcut apariţia câteva zeci de familii de rromi.

Localnicii se plâng că nu au pe unde trece pentru a ajunge în staţia de autobuz, iar pe cărarea improvizată peste calea ferată sunt atacaţi des de vecinii care stau ilegal în cealaltă parte a străzii. „Am fost şi eu atacat. Veneam de la serviciu, încă era întuneric. Mi-au dat în cap pe la spate, noroc că am reuşit să mă ridic, altfel ar fi tăbărât cu toţii peste mine. Pur şi simplu ne terorizează", spune Constantin Feşnic (66 de ani).

„Ar trebui adus aici primarul!"

Localnicii spun că au depus nenumărate plângeri şi sesizări la Primărie, dar toate au rămas fără răspuns. „Ar trebui adus aici primarul, să vadă cum trăim. De ani de zile ni se promite că se va repara drumul. Odată drumul reparat, s-ar putea face staţie pentru autobuz, copiii n-ar mai fi expuşi pericolelor. Zilnic trec peste calea ferată, pe acolo circulă trenuri, cu viteză. Sau măcar să-i mute pe ţigani de aici", intervine în discuţie şi Cristian Boicu (39 de ani).

Taxă de trecere: laptele şi cornul

Bărbatul spune că şi-a aranjat în aşa fel programul de serviciu ca să-şi poată duce fiica în staţia de autobuz. „Când vine singură, ţiganii aşteaptă pe cărare şi-i cer cornul, o întreabă de lapte. O duc şi o aduc eu, să nu se întâmple vreo tragedie", mai spune Boicu. Potrivit acestuia, toţi părinţii care locuiesc în zonă fac acelaşi lucru, pentru ca cei mici să fie în siguranţă.

Localnicii spun că ţiganii fură tot ce prind. „Au furat până şi cablul de telefon, poarta de la RADP ziua în amiază. Paznicul a strigat după ei, nu a îndrăznit să intervină", spune Adrian Bălan, un localnic de pe Cantonului. „Din cauza drumului, nici măcar Salvarea nu ajunge la timp. Bine că suntem cu taxele la zi", se revoltă clujeanul.

„Nu plecăm nicăieri!"

Rromii - peste 300 de suflete - sunt împărţiţi în două tabere. „Cei care stăm mai în centrul străzii nu suntem certaţi cu legea. Ceilalţi sunt puşcăriaşi, dau în cap, fură, nu ştiu altceva. Cică ne mută. Unde să ne mute? Nu plecăm nicăieri!", arată Maria Kantor (54 de ani). Femeia se plânge că a cerut în repetate rânduri Primăriei montarea unor toalete ecologice, dar în zadar. „Ne facem nevoile în câmp, ca animalele", mai spune Maria Kantor.

Iulia Perşa, reprezentantul Primăriei, dezminte zvonul că rromii vor fi mutaţi până de Paşti. „Poate localnicii au pornit acest zvon. Din câte ştim, nu s-a dispus acest termen pentru mutarea rromilor", arată Iulia Perşa.

Poliţia nu poate lua măsuri, atâta timp cât oamenii nu îşi fac curaj să depună plângeri. „Există patrule în zonă. Oamenii trebuie să facă plângeri pentru ca noi să luăm măsuri", explică Gina Pop, purtător de cuvânt IPJ Cluj.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid