Rampa de gunoi de la Pata Rât a fost închisă, nu se mai pot depozita deşeuri menajere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pata Rât  FOTO: Adevărul

Rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât a fost închisă, marţi, din dispoziţia directorului societăţii care o administrează, Eugen Vereş, astfel că maşinile de salubritate nu mai au unde depozita deşeurile menajere

Directorul SC Salprest Rampă, Eugen Vereş, a declarat, marţi, că rampa va rămâne închisă până când reprezentanţii Gărzii de Mediu Cluj vor verifica condiţiile de depozitare a deşeurilor, relatează Mediafax.

"Am decis, marţi, să închid în totalitate rampa de la Pata Rât, pentru că vreau să demonstrez că nu se depun deşeuri pe vechea rampă, aşa cum m-au acuzat cei de la Garda de Mediu. Vreau să vină de la Garda de Mediu să verifice care e situaţia la faţa locului şi să constate că nu e vorba de o depozitare ilegală. Rampa va rămâne închisă până când cei de la Garda de Mediu vor veni să vadă care e situaţia. Pe rampa temporară, care este situată lângă cea veche, este loc de depozitare, dar nu permit maşinilor de la salubritate să depoziteze gunoaiele până nu vine Garda de Mediu. Rămânem cu gunoaiele în pubele. O parte a maşinilor de salubritate de la Brantner Vereş au încărcat gunoaiele din oraş, dar nu le mai descarcă. Le ţinem în maşini gunoaiele şi vedem ce facem cu ele", a spus Vereş, care este şi director al societăţii de salubritate Brantner - Vereş.

Potrivit acestuia, între 30 şi 40 de maşini de salubritate ale celor două firme de salubritate din Cluj-Napoca, Brantner -Vereş şi Rosal, aşteaptă, marţi, la intrarea în rampa de la Pata Rât permisiunea pentru descărcarea deşeurilor.

Directorul Rosal Cluj, cealaltă societate de salubritate din Cluj-Napoca, Sergiu Hossu, nu a putut fi contactat.

Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Cluj, Bogdan Costea, a declarat, marţi, că nu poate oferi informaţii despre situaţia creată decât după ce va primi aprobare de la Comisariatul Naţional al Gărzii de Mediu din Bucureşti.

Rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât a fost închisă în anul 2010, iar lângă aceasta a fost deschisă o platformă temporară de depozitare a deşeurilor pentru care s-a cerut autorizare din partea Gărzii de Mediu.

În luna noiembrie 2012, SC Salprest Rampă a fost amendată de Garda de Mediu cu 30.000 de lei pentru depozitarea fără autorizaţie a deşeurilor pe rampa temporară. Amenda a fost contestată, dar Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia SC Salprest Rampă.

SC Salprest Rampă este societatea care administrează rampa de gunoi de la Pata Rât, atât partea veche, închisă în 2010, cât şi rampa provizorie, deschisă tot în 2010.

Amenda Gărzii de Mediu a fost dată deoarece s-ar fi depozitat deşeuri în continuare pe rampa închisă, aspect contestat de conducerea societăţii, care a dorit prin acţiunea de marţi să demonstreze că gunoaiele se depozitează pe rampa temporară.

Consiliul Judeţean Cluj a demarat un proiect cu finanţare europeană pentru construirea unui depozit ecologic de deşeuri pe raza comunei Feleac de lângă Cluj-Napoca, prima celulă a depozitului urmând să devină funcţională la sfârşitul a anului 2013.

Vă recomandăm şi:

Noua groapă de gunoi  a Clujului, în valoare de peste 100 de milioane de lei, va fi terminată la sfârşitul anului

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană