Povestea tâmplarilor-pictori Umling, saşi din Saschiz, într-o expoziţie la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei FOTO: Facebook

Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează miercuri, 19 august, de la ora 16.00, la vernisajul expoziţiei „Moştenirea dinastiei de tâmplari-pictori Umling: cazul tavanului pictat din Vechea”.

Biserici din judeţele Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud păstrează tavanele casetate şi/sau mobilierul pictat de tâmplarii-pictori din familia Umling, saşi din Saschiz. Trei dintre tavanele casetate ale unor lăcaşuri de cult din cele 36 pictate de meşterii Umling nu mai există au ajuns în patrimoniul unor muzee, acesta fiind şi cazul celor 47 de casete pictate aparţinând tavanului bisericii reformate din Vechea, judeţul Cluj, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Casetele de la Vechea au fost, mai întâi, parte a colecţiilor Muzeului Carpatin Ardelean, iar de azi ele au fost incluse în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. 20 de casete vor fi înfăţişate, pentru prima dată, publicului într-o expoziţie la Cluj. Acestea sunt opera lui Laurentius Umling cel Bătrân şi datează din 1751.

”Cele trei generaţii ale familiei de tâmplari-pictori saşi Umling, familie originală din Saschiz, dar aparţinând societăţii meşteşugarilor clujeni începând cu anii 1740, s-au aflat timp de o jumătate de secol în slujba comunităţilor reformate maghiare transilvănene, care îşi reparau şi/sau îşi redecorau bisericile. Vizitatorii vor putea admira operele acestor saşi tâmplari-pictori, dar vor putea face şi o mică incursiune în procesul tehnic complex de conservare şi restaurare a pieselor”, anunţă organizatorii.

Expoziţia, organizată în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, ediţia a VI-a, va fi deschisă în perioada 19 august - 20 septembrie 2015.

Vernisajul, mai anunţă reprezentanţii muzeului, va fi urmat, de la ora 17.00, de un concert de cameră, susţinut de Line Ildikó (pian) şi Szőke Diána (vioară). Concertul se va desfăşura în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, fiind organizat de Societatea Cluj – Oraşul Comoară.

Iar de la ora 20.00, la Buricu’ Târgului, terasa Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Asociaţia „Vechiul Cluj” va lansa noua serie a întâlnirilor din ciclul „Poveşti despre Cluj”, cu o dezbatere cu tema „Clujul - oraş liber. 699 de ani”, la care participă jurnalistul Bogdan Stanciu, istoricii Lukács József şi Tudor Sălăgean.
 

Mai puteţi citi:

Secretele primului muzeu în aer liber din România. Ce moşteniri ale lumii rurale puteţi admira

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete