O betonieră a intrat într-o Dacie Logan rănind uşor două femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două echipaje de ambulanţă au ajuns la faţa locului FOTO: Adevărul

Pompierii clujeni au fost solicitaţi să intervină într-un accident rutier petrecut, în jurul orei 10.00, în oraşul Cluj-Napoca, pe strada 1 Decembrie 1918. Ei spun că este posibil să fie trei victime. Se intervine cu două ambulanţe, o descarcerare şi un echipaj SMURD.

În accident au fost implicate trei autoturisme, o Dacie Logan, un Volkwagen şi o betonieră.

„Cauza accidentului a fost neadaptarea vitezei la schimbarea direcţiei de mers. Unul dintre autoturisme a schimbat direcţia de mers şi nu şi-a adaptat viteza şi a intrat într-o altă maşină“, spune purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Anca-Sidonia Bolba.

Din primele cercetări reiese că şoferul Daciei şi cel al betonierei circulau, în paralel, dinspre localitatea Floreşti spre Cluj, iar şoferul betonierei nu s-a asigurat când a vrut să schimbe banda de circulaţie şi a intrat în Dacie.
Dacia a fost proiectată pe contrasens, unde s-a izbit de Volkwagen.

Două femei au fost rănite uşor, ambele din Dacia Logan.

Mai puteţi citi:

Poliţiştii clujeni au dat 13 amenzi pe oră în ultimele două zile

Un motociclist a murit într-un accident petrecut în localitatea clujeană Topa Mică

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”