Motivul pentru care au fost deschise două dosare pe numele unui bărbat din judeţul Alba. Poliţiştii clujeni au rămas surprinşi de inconştienţa acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă Adevărul

Un tânăr de 19 ani din originar din Ocna Mureş, judeţul Alba, a rămas fără permis, iar pe numele său au fost deschise două dosare.

Bărbatul a fost oprit, marţi, 5 iunie, la un control de rutină de în Câmpia Turzii, iar comportamentul său le-a trezit suspiciuni poliţiştilor, care l-au condus la o unitate medicală. Aici, şoferului i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii naturii substanţelor consumate.

„Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Însă lucrurile nu s-au oprit aici. În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18.25,  tânărul s-ar fi urcat din nou la volan, iar pe raza localităţii Luna a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 66 de ani, din Bucureşti. În urma accidentului, tânărul a fost rănit uşor.

„Pe numele acestuia, poliţiştii au deschis un nou dosar pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută de Codul Penal”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model