Misiune imposibilă la off-roadul urban de la Polus (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Off road urban la Polus

24 de echipaje au luat startul la primul Campionat Naţional de Eurotrial din România. Evenimentul organizat de Asociaţia de Offroad Club Transsylvania se desfăşoară azi şi mâine. Concurenţii trebuie să parcurgă  cel puţin 8 trasee pe teren accidentat urban cu maşini cu tracţiune 4 X4.

Clujenii au parte de un spectacol de zile mari, pe terenul special amenajat în apropierea centrului comercial Polus, pentru prima ediţie a unui Campionat Naţional de Eurotrial, organizat vreodată în România. Deşi anul trecut a mai fost organizat un astfel de eveniment la Cluj, acesta nu a fost înscris în competiţia oficială de eurotrial. Concurenţii care obţin punctaj bun se vor califica în fazele următoare ale Campionatului European de Eurotrial. Evenimentul a debutat în jurul orei 11.30, cu 24 de echipaje la start, venite din toată ţara.
 
Spectacol pe patru roţi

Fiecare echipaj, aflat la bordul unei maşini de teren cu tracţiune 4X4, cu sau fără modificări, are de parcurs un traseu compus din opt probe speciale, toate desfăşurându-se pe un  teren accidentat, pe care au fost amplasate diferite obstacole. „Concurenţii încearcă să-şi demonstreze îndemânarea pe un teren accidentat. Trebuie să evite să dea cu spatele să atingă banda care delimitează spaţiul de concurs, pentru că în caz contrar sunt penalizaţi”, a explicat Vlad Vana, unul din organizatorii competiţiei. Concurenţii trebuie să depăşească obstacole precum bolovani, movile de pământ sau buşteni.

Groapa cu noroi, marea încercare

Groapa de circa patru metri adâncime, umplută cu noroi este de departe proba „imposibilă“ chiar şi pentru cei mai experimentaţi dintre piloţi, spre deliciul celor peste 500 de clujeni care au ales să-şi petreacă sâmbăta în parcarea din Polus Center. „Ştiam de la început că nimeni nu va reuşi să iasă din groapă. Suntem căpoşi însă şi am vrut să începem cu cea mai grea probă, chiar dacă ne-a murit maşina. Trebuie să vedem ce are urgent, pentru că mai avem de parcurs multe probe”, a declarat Elena Ştef, copilotul echipajului din Timişoara, campion naţional la off-road extrem. Mai puţin norocos a fost echipajul din Baia Mare, apa din groapă inundând maşina acestora. “E un traseu extrem de greu. A fost grea coborârea şi intrarea în groapă. Am primit 170 de pucte de penalizare, dar sperăm că rămânem în cărţi”, a explicat Bogdan Mulea, un concurent din Baia Mare, care conduce o maşină de teren modificată.

Organizatorii au ţinut cont de dificultatea traseul şi pun la dispoziţia celor dornici de senzaţii tari sisteme speciale pentru a-i trage din groapă.
Cele două manşe ale competiţiei se desfăşoară azi şi mâine de la ora 10.00, până la ora 17.00, urmând ca ceremonia de premiere să aibă loc mâine, de la ora 18.00. Intrarea este liberă.




Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi