Maraton de zece ore la Balul Operei (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul a început cu arii celebre din opere Foto: Lorand Vakarcs

Câţiva zeci de spectatori au rezistat până la ora 4.00 dimineaţa, la cea mai lungă dintre cele 15 ediţii ale principalului eveniment monden clujean din acest an.

Din cauza unei pene de curent, primarul Sorin Apostu sau directorul Bechtel, Mike Swinford, au fost nevoiţi să aştepte în faţa clădirii Teatrului şi Operei vreme de peste o jumătate de oră. Organizatori s-au confruntat cu o pană de curent, cu puţin înainte de venirea invitaţilor de onoare. Intervenţia angajaţilor de la Electrica a rezolvat problema, dar numai după 40 de minute de întuneric.

VEZI AICI O GALERIE FOTO DE LA BALUL OPEREI 2010

Spectacolul a mai avut o mică întârziere, din cauza unui interviu realizat de TVR în foaier cu amfitrioana balului, Corina Chiriac. Spectacolul de operă, cu arii având ca tematică dragostea, a început la ora 20.00, sub bagheta dirijorului Adrian Morar, în concepţia regizorală a lui Emil Strugaru.


Paradă la miezul nopţii


Calitatea invitaţilor a compensat lungirea unor momente, legate de transmiterea mesajelor prin telefon sau presă, cum au fost cele ale istoricului Gheorge Bodea sau ale scriitorului Dumitru Radu Popescu. Recitalul corului Voci Transilvane a oferit un repertoriu internaţional publicului invitat la un pahar de şampanie. Parada modei a demarat doar la miezul nopţii, când colecţiile studenţilor de la Universitatea de Artă şi Design, dar şi ale unor creatori cunoscuţi sau case de modă, precum Julia Kontogruni, Lany’s sau Alina Botea au încântat spectatorii rămaşi în sală. Cele mai întântătoare manechine au primit distincţii din partea agenţiei Transilvania Fashion.


În jurul orei 1.00, Corina Chiriac a rememorat cântecele sale de glorie, dar şi pe cele de pe noul ei CD, „O rochie de mireasă”. Oboseala a marcat-o pe amfitrioană, care a şi părăsit apoi sala, însoţită de colegul de prezentare, Rareş Bogdan.


Irinel a rezistat eroic

Bufetul din jurul orei 2, cu delicatese precum purcel la tavă, a prefaţat recitalurile extraordinare ale invitaţilor, moldoveanca Natalia Barbu, Linda Teodosiu şi Irvin Doomes. Aceştia s-au completat şi secondat reciproc, spre deliciul ultimilor spectatori rămaaşi în sală, care au păşit pe scenă, sub privirea atentă a saxofonistului Flavius Teodosiu, indisponibil pentru propriul recital.


Printre cei mai rezistenţi spectatori s-a numărat şi miliardarul Irinel Columbeanu, sosit singur la Cluj. Alături de el, şi Vasile Onacă, patronul firmei Oncos, a rămas până spre final.

Mai multe pentru tine:
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget