Legătura dintre trecutul tău şi fericire. Cele patru metode obligatorii prin care obţinem fericirea - explicaţiile psihologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheia a tot ceea ce facem e creierul, gândirea, felul în care gândim. Psihologii spun că noi suntem singurii care putem schimba lucrurile în măsura în care se poate, iar dacă nu, trebuie să acceptăm aceasta şi să mergem înainte sperând că am învăţat lecţia şi că, pe viitor, vom şti cum să procedăm.

„O persoană împlinită este una care este împăcată cu trecutul”, spune psihologul Daniel David. „O persoană împlinită este fericită, mulţumită în prezent şi priveşte cu optimism spre viitor“, adaugă acesta. Însă, cum ajungem acolo, spre acea stare?

Psihologul clujean subliniază că un rol important îl are stabilirea valorilor personale care trebuie formulate simplu şi care pot fi şi religioase sau nu, în funcţie de ceea ce credem şi ceea ce ne defineşte. 

Apoi, acestea fiind lămurite, comportamentul şi atitudinea noastră trebuie să fie în rezonanţă cu valorile stabilite de noi. Aşa începem să schimbăm ceea ce ne dorim şi ceea ce putem schimba, apoi acceptăm realitatea a ceea ce putem modifica. Acceptarea, subliniază Daniel David, nu înseamnă că noi suntem de acord cu ce este, ci doar că recunoaştem ce este.

Cei 4 paşi spre împăcarea cu noi înşine, explicaţi de psihologul Daniel David:

1. În primul rând, e bine să ne stabilim şi să ne clarificăm setul valoric. Este important să ne stabilim 2-3 valori personale, explicite.

2. Aceste valori trebuie să fie formulate flexibil, nu imperativ şi rigid. Ele pot fi de inspiraţie religiosă şi/sau seculară.

3. Să avem comportamente cât mai congruente cu acest set valoric. Activarea comportamentală trebuie să fie cât mai puternică, deoarece astfel ne menţinem activată mintea/creierul. Intrăm astfel într-o relaţie cauzală bidirecţională pozitivă: mintea/creierul activează comportamentele care ne ţin mintea/creierul activate.

4. În procesul efectuării comportamentelor să ţintim schimbarea a ceea ce se poate schimba, să acceptăm ceea ce nu se poate schimba şi să facem diferenţa dintre cele două. Acceptarea nu înseamnă că suntem de acord sau mulţumiţi cu ce este, ci că recunoaştem existenţa, uneori inevitabilă, a ceea ce este. Această atitudine ne ajută inclusiv să ne acceptăm trecutul neplăcut: nu putem schimba ceea ce a fost, dar putem accepta că s-a întâmplat şi încerca în prezent şi viitor să corectăm erorile şi/sau să facem să fie altfel şi mai bine.

Mai puteţi citi:

Cum crezi că te văd ceilalţi: prost sau deştept? Testul care-ţi spune cum stai şi „pastile psihologice” pentru prostie şi inteligenţă - explicaţiile specialiştilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”