Jazz in the Park va fi organizat la Cluj şi în 2021. Soluţia găsită pentru siguranţa spectatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Jazz in the Park

Unul din marile festivaluri ale Clujului, Jazz in the Park revine în 2021. De această dată, Jazz in the Park va însemna nu un festival, ci două festivaluri care vor avea loc în lunile iunie şi septembrie, în diferite locuri din Cluj-Napoca.

Jazz in the Park - În Tot Oraşul şi Jazz in the Park – În Parcul Etnografic, vor avea loc în perioada 24 - 27 iunie, respectiv 3 - 5 septembrie. Pentru a nu pune în pericol sănătatea participanţilor, fiecare festival va fi astfel organizat încât să permită accesul unui număr limitat de oameni la concerte, au informat organizatori.

Desemnat în 2019 „Best Small Festival” la European Festival Awards – Jazz in the Park va avea anul acesta la bază concepte diferite.

„Înţelegem foarte bine situaţia în care ne aflăm şi restricţiile asupra evenimentelor. Noi avem «luxul» de a-l adapta pe al nostru la aproape orice capacitate. Dacă vor fi permise concerte cu 100 de participanţi, o să le organizăm cu aceiaşi seriozitate şi interes cu care am organizat în trecut concerte cu mii de participanţi. Dacă restricţiile se vor relaxa, vom fi pregătiţi să ne adaptăm din nou.

Trebuie să ne asumăm de pe acum că lucrăm la acest proiect pentru a avea timp suficient în a-l pune la punct, indiferent de condiţii. Ne propunem să fim un exemplu de bune practici, la fel cum am fost cu toate deciziile pe care le-am luat în trecut. Însă e important atât pentru noi, cât şi pentru public, artişti şi parteneri, să arătăm că îndrăznim să ne gândim la ceva, că suntem dispuşi să facem ceva atâta timp cât este o şansă”, a transmis într-un comunicat Alin Vaida, directorul Jazz in the Park.

Festivalul a ajuns la a opta ediţie

Între 24 şi 27 iunie 2021 va avea loc Jazz in the Park – În Tot Oraşul, festival ce marchează a opta ediţie a Jazz in the Park şi care se va desfăşura în mai multe locuri din Cluj-Napoca, şi nu doar în Parcul Central, ca până acum. În cele patru zile de festival, în cel puţin patru zone diferite din oraş, precum Iulius Parc, Muzeul de Artă, Aleea Stadionului şi Parcul Central, vor exista scene pentru peste 40 de concerte şi evenimente speciale. Conceptual, festivalul din iunie va fi orientat prin proiectele sale spre comunitatea locală şi spre dezvoltarea pieţei de jazz, aşa cum s-a întâmplat la toate ediţiile Jazz in the Park.

Jazz in the Park – În Parcul Etnografic, în schimb, va fi un festival care se va concentra pe zona experimentală a jazzului. El se va desfăşura în 3-5 septembrie 2021, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

Organizatorii garantează că vor fi sinceri şi transparenţi cu publicul şi partenerii, indiferent de consecinţe, şi că se vor adapta rapid la orice scenariu.

„Decizia de a face două evenimente nu este influenţată de pandemie şi face parte din direcţia de dezvoltare a brandului Jazz in the Park. Am simţit încă din 2019 că e greu să dezvoltăm şi mai tare proiectul din Parcul Central şi că dezvoltarea trebuie să vină pe orizontală, cu alte proiecte şi concepte noi. Iar experienţa de anul trecut cu Parcul Etnografic, atât ca eveniment, cât şi colaborare cu cei de acolo, ne-au făcut să dezvoltăm un concept pe termen lung pentru acest loc. Când vom reveni la un context normal, ne dorim să funcţionăm cu două evenimente în Cluj, în paralel.

Primul va rămâne în Parcul Central, va fi cu acces liber şi va deschide vara, iar cel din Parcul Etnografic va fi cu acces pe bilete şi cu o capacitate limitată. Diferenţa între ele va fi în esenţă conceptuală: primul va fi orientat mai mult spre comunitate, spre parteneriate, spre multe proiecte educaţionale şi de dezvoltare a pieţei de jazz, iar cel de-al doilea îşi propune să fie mai experienţial, mai concentrat pe artiştii care concertează. Am contribuit 7 ani la dezvoltarea audienţei de jazz din România, iar proiectul din Parcul Etnografic va măsura impactul nostru”, a mai spus Alin Vaida.

Vă mai recomandăm şi:

Primul festival care anunţă ce artişti vor urca pe scenă în 2021. Trei trupe de top  vor susţine concerte la Cluj

Electric Castle câştigă titlul de Cel mai bun festival european de dimensiuni medii

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”